Liderul opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi, care a fost arestat din nou miercuri la Moscova, a fost duminică spitalizat în urma unei reacții alergice acute, a informat purtătoarea de cuvânt a acestuia, scrie Mediafax, citând Reuters, iar peste 1.000 de persoane au fost reținute cu o zi înainte, în timpul protestelor pentru alegeri libere.

Alexei NavalnyFoto: Facebook / Alexei Navalny

UPDATE 13.47: Doctorul lui Navalnîi a precizat, potrivit Reuters, că liderul opoziției ruse se simte mai bine după ce a primit un tratament intensiv. Acesta ar urma să fie externat curând.

Navalnîi a primit miercuri o sentință de 30 de zile în închisoare după ce a cerut organizarea unor proteste neautorizate față de excluderea unor candidați ai opoziției din alegerile parlamentare. Kira Yamiș, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, a informat într-un mesaj postat pe Twitter, că acesta a fost spitalizat duminică dimineața în urma unei reacții alergice severe. Aceasta a mai informat că doctorii nu au descoperit deocamdată cauza reacției alergice a liderului opoziției ruse și că acesta nu a mai suferit o astfel de reacție în trecut.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în 2018 că arestările și reținerea acestuia între 2012 și 2014 au fost motivate politic și i-au încălcat drepturile, hotărâre cu care Moscova nu a fost de acord.

Autoritățile au reținut cel puțin 1.000 de persoane în urma protestelor care au avut loc sâmbătă la Moscova, pentru alegeri libere în pofida înăspririi represiunii contra opoziţiei în ultimele zile, scrie Agerpress, citând AFP.

La mai puţin de o săptămână după un protest fără precedent de la mişcarea de contestare care a însoţit revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012, forţele de ordine nu le-au lăsat de această dată nicio şansă protestatarilor să participe la noua manifestaţie, neautorizată, în faţa primăriei din capitala Rusiei.

Opoziţia rusă denunţă respingerea a 57 de candidaţi independenţi la alegerile locale din 8 septembrie, care se anunţă dificile pentru candidaţii ce susţin puterea, într-un context de profunde nemulţumiri sociale.

Potrivit datelor oficiale anunţate de poliţia de la Moscova, aproximativ 3.500 de persoane, printre care circa 700 de jurnalişti profesionişti şi bloggeri, au fost prezenţi sâmbătă la manifestaţie şi "1.074" au fost arestaţi "pentru infracţiuni diverse".

Organizaţia neguvernamentală OVD-Info, specializată în urmărirea manifestaţiilor, a informat, de asemenea, în jurul orelor 19.00 GMT, că s-au operat peste o mie de arestări.

Mobilizaţi în număr mare, poliţiştii au operat arestări masive în rândul demonstranţilor, care veneau la orele după-amiezii pe principalul bulevard din Moscova strigând 'Ruşine!' şi 'Vrem alegeri libere', şi i-au respins cu forţa spre străduţele din împrejurimi. Un alt protest, care a început în jurul orelor 16.40 GMT la apelul opoziţiei într-o piaţă din centrul Moscovei, a fost rapid dispersat de poliţie.