Producătorul de automobile german BMW nu este în prezent afectat doar de efectele războiului comercial al SUA cu Germania și UE, ci și de lipsa de muncitori calificați. În același timp, ex-soldații americani de elită din US Marine Corps nu au perspective de carieră. Potrivit declarațiilor unui purtător de cuvânt al concernului, pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), „veteranii Marines sunt exact candidații potriviți pentru pregătirea noastră”. La dealerii BMW din SUA, ei ar urma să schimbe anvelope, să regleze alternatoare și să verifice componenta electronică a caroseriilor.

Angajat BMW pe linia de fabricatie in MunchenFoto: BMW Group

Pentru reintegrarea acestor veterani, care se pensionează și în jurul vârstei de 25 de ani, armata americană oferă asistență, prin programe de instruire. BMW s-a cuplat la acest program, potrivit FAZ. Începând de anul trecut, compania bavareză a devenit partener al armatei americane, atunci când vine vorba de acordarea unei perspective de carieră soldaților pensionați. „Proiectul ar trebui să fie extins”, a declarat un purtător de cuvânt al BMW.

  • Războiul comercial

Concernele auto germane se confruntă în prezent cu efectele războiului comercial dintre SUA și China. În plus, taxele vamale suplimentare ale SUA continuă să amenințe importurile de automobile din UE. Președintele american Donald Trump ar putea ridica tarifele de import la 25%, sau mai mult.

Producătorii de automobile din Germania au avertizat timp de luni întregi în privința acestei măsuri, care ar putea aduce contramăsuri europene. Ei au mai atenționat și în privința implicării lor pe piață americană, ca și a ocupării forței de muncă în fabricile auto germane din SUA.

BMW operează în SUA, în Spartanburg (statul american Carolina de Sud), cea mai mare fabrică a sa din lume. Acolo sunt produse în special modelele SUV din seria X. În 2017, producătorul afirmă că a exportat din SUA 272.000 de unități și a importat aproape 248.000 de automobile.

Pană în prezent, Grupul BMW a investit aproape 9 miliarde de dolari în fabrica din Spartanburg, iar capacitatea sa de producție a fost extinsă. Direct și prin intermediul furnizorilor, această fabrică securizează peste 36.000 de locuri de muncă pe teritoriul american.

  • Patru contra Trump

Într-un acord cu statul California, patru producători de automobile se angajează să protejeze mai mult clima. Planurile lui Trump de a desființa reglementările predecesorului său, în problema emisiilor, par a nu corespunde intereselor economice ale producătorilor de mașini.

Volkswagen, BMW, Ford și Honda au căzut de acord cu statul California cu privire la reglementările mai stricte privind emisiile. În acest sens, se opun planurilor guvernului SUA și ale președintelui Donald Trump de a reduce protecția climei, la nivel național. Împreună cu autoritatea californiană de mediu, CARB, se vrea asigurarea unei reduceri semnificative a gazelor cu efect de seră, după cum se spune într-o declarație menționată de presa germană, care citează Washington Post.

Potrivit publicației americane, cei patru producători auto au ajuns la acest acord după cinci săptămani de negocieri secrete cu statul California, ceea ce a fost „o surprinzătoare schimbare de curs”. Se pare însă că planurile lui Trump de a rezilia reglementările obișnuite la nivel federal privind emisiile CO2 au fost prea mult pentru cei patru producători auto.

Producătorii americani sunt cunoscuți a vorbi, în unanimitate, pentru interesele întregii industrii auto din SUA. În ultimii ani, ei au făcut acest lucru, cu succes, în lupta împotriva unor mai stricte reglementări de mediu. În eforturile lor de lobby pentru standarde mai lejere, probabil că aceștia nu au luat însă în considerare faptul că statul California are puterea de a-și stabili propriile reguli.

Rezultatul este că, după divizarea politică a țării, ar urma acum o piață a automobilelor împărțită în două. În plus față de California cea liberală, alte 13 state și capitala SUA și-ar fi anunțat deja intenția de păstrare a standardelor mai stricte, ale lui Obama. Împreună, acestea reprezintă 30% din piața automobilelor din SUA.

Pentru industria auto producătoare, consecințele divizării ar fi catastrofale, pentru că ar trebui să se producă diferite modele, pentru două piețe diferite de mașini. Adaptarea modelelor la diferite norme regionale ar fi nu numai greoaie și costisitoare, ci și politic riscantă. Dacă un democrat s-ar muta în Casă Albă în 2020, industria auto ar putea fi din nou obligată să respecte reguli mai stricte.