Oportunistul Tony Blair, "Mr. Euro" Jean-Claude Junker - premierul Luxemburgului, sau rebelul Joschka Fischer, ecologistul fost ministru de externe al Germaniei. Toti trei sint in carti pentru postul de presedinte al Uniunii Europene. In ultimul an au fost intens vehiculate numele primilor doi, Blair bucurandu-se de sprijinul declarat al presedintelui Frantei, in timp ce Junker este liderul european prin excelenta. Numele lui Fischer apare ca varianta a unei comunitati web, European Tribune, care a initiat saptamana aceasta o petitie impotriva nominalizarii lui Blair ca presedinte al UE.

Cititi o analiza despre sansele la sefia UE si portretele inedite ale celor trei candidati

Controversatul Blair

Stop Blair!, este mesajul unei comunitati web, European Tribune, care a initiat o petitie impotriva nominalizarii fostului premier britanic ca presedinte al UE.

Petitia (initiata in 7 februarie) http://stopblair.eu/indexro.html este in 19 limbi, inclusiv in limba romana. Initiatorii acesteia arata importanta functiei de de presedinte al Consiliului European si argumenteaza de ce Blair nu este potrivit pentru ea.

"Din cauza implicarii si sustinerii ocupatiei Irakului, a torturilor si extradarilor extraordinare, din cauza faptului ca a capitulat in fata lui George Bush si a impiedicat astfel ca UE sa aiba o pozitie unitara si a divizat continentul.

Din cauza diferentei intre discursul sau proeuropean si lipsa de actiune in acest sens cat a fost la putere; nu a incercat sa aduca Marea Britanie in zona euro si Schengen", a declarat pentru HotNews.ro unul dintre initatorii petitiei, Jerome Guillet.

Intensificarea discutiilor privind candidatura lui Blair la presedintia Consiliului European din ultimele saptamani i-a determinat pe membrii European Tribune sa initieze petitia, a mai spus Guillet, care a vorbit si despre propunerea lor: fostul ministrul german de externe, Joschka Fischer.

European Tribune isi propune sa stranga un milion de semnaturi, iar in primele doua zile a strans peste 6000 de semnaturi. Ce vor face dupa? Important este sa ajunga acolo, a spus Guillet. In mediul european a fost vehiculat, pe langa numele lui Blair, si numele premierului luxemburghez Jean-Claude Junker, dar si al fostului cancelar austriac Wolfgang Schussel. European Tribune vine cu varianta Fischer.

Blair se pare ca a inceput deja sa se gandeasca la modalitatea de a-si face o campanie pentru a obtine acesta functie, scria The Guardian saptamana trecuta. Potrivit publicatiei britanice, Blair - care in prezent activeaza ca reprezentant al SUA, Rusia, UE si ONU in Orientul Mijlociu - le-a declarat apropiatilor ca nu a luat o decizie finala, insa doreste din ce in ce mai mult sa candideze pentru functie.

Fostul sef al guvernului de la Londra sustine ca ar accepta acest lucru daca postul include puteri de decizie in domeniul apararii si in cel al comertului.

Tony Blair, un actor oportunist

"Nu caut sa nu fiu popular, dar uneori este pretul leadership-ului si costul de a avea propiile convingeri", a spus-o insusi Blair, omul care crede ca in viata ai nevoie doar de doua lucruri: de sanatate si de sotie.

In mandatul sau de premier, procesul de pace din Irlanda de Nord a facut un substantial pas inainte dupa 30 de ani, prin negocierea acordului de la Belfast in aprilie 1998. El le-a spus negociatorilor sa faca imposibilul, fiindca rezultatele depind cat de mult crezi in obiectivul pe care ti l-ai propus. Aceasta incredere se contabilizeaza intr-o decada de crestere economica pentru Anglia.

Blair este vazut si ca un contributor la extinderea UE de la 15 la 27 de membri. Pe de alta parte, convingerile lui au fost ca Statele Unite trebuie sustinute in invazia Afghanistanului si Irakului. Iar acestea i-au atras in mod evident critici, el fiind catalogat drept lacheul Washingtonului. Replica a venit scurt, in timp ce ochii sai albastri aruncau sageti presei: "Cred ca e mai bine sa se spuna ca sunt catelusul lui Bush decat ca atunci cand oamenii vor privi inapoi la aceasta perioada sa ma intrebe ce naiba ai facut atunci cand au aparut aceste amenintari teroriste?".

Tot in numele acestei lupte impotriva terorismului, fostul premier britanic a impus masuri interne la fel de criticabile, care au acordat puteri sporite politiei. La venirea lui in Downing Street, Tony Blair si familia sa a castigat inimile multor britanici. Iar nasterea celui de-al patrulea copil, eveniment care nu se mai intamplase in familia unui premier in functie de o suta de ani, a atras simpatie in plus din partea britanicilor si a dat culoare al vietii publice a sotilor Blair.

Fostul premier nu si-a tinut sotia in umbra, Cherie fiind in atentia presei si a publicului, atat prin sustinerea aratata sotului ei - si nu numai morala, ci si profesional, ea avand "o minte ascutita in privinta chestiunilor legale" -, dar si prin gafe. E celebra scaparea ei in privinta relatiei dintre Tony Blair si succesorul sau, Gordon Brown, aratand ca relatiile nu sunt deloc cordiale. Retragerea sa l-a facut parca si mai activ.

In interes personal si pe bani frumosi, ceea ce i-a determinat pe multi sa il considere un oportunist. Intotdeauna a fost atras de bani, o alta critica adusa fostului premier britanic fiind ca a oferit beneficii oamenilor de afaceri in schimbul finantarii Partidului Laburist. Acum, in afara "job-ului" de reprezentant al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, el are si doua slujbe de consilier: una la compania de asigurari elvetiene Zurich Financial Services, cealalta la banca americana JPMorgan.

In primul caz, el ofera directorului general al companiei sfaturi pe probleme de politica externe si de mediu. Costul serviciilor sale nu este cunoscut. Se stie insa ca americanii il platesc, potrivit Financial Times, cu un milion de dolari pe an. Si lucreaza la ei "cu norma redusa". Banii par sa curga pentru Blair: a primit în avans pentru memoriile sale 10 milioane de dolari. Iar pentru participarea la o conferinţă în China, a cerut un onorariu de circa 500 de mii de dolari, pretentie pentru care si-a atras antipatia presei chineze.

Ambitiile sale par sa fie mari in ceea ce priveste viitorul sau politic european. Iar sustinerea lui Nicolas Sarkozy nu poate decat sa il incurajeze. Totusi, socialistii francezi i se opun lui Tony Blair din cauza rolului sau in sprijinirea atacarii Irakului, in timp ce cancelarul german, Angela Merkel, crede ca fostul premier britanic i-ar putea intari, prin pozitia sa, pe social-democratii din Germania.

Pe de alta parte, analistii sustin ca, in cazul in care actualul presedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, va dori sa obtina un al doilea mandat, va fi dificil pentru Blair sa detina functia paralela de presedinte al Consiliului. De asemenea, tarile mici din UE se opun numirii in posturi-cheie ale unor personalitati importante din tari mai mari, in special dintr-una care nu este membra a zonei euro, a spatiului Schengen si care sustine activ aderarea Turciei, precum Marea Britanie.

Junker, domnul Euro prin excelenta

Una dintre aceste tari mici are un concurent mare pentru Blair, si anume Luxemburg. Premierul Jean-Claude Junker are privirile atintite asupra functiei de presedinte al Consiliului European. Junker detine arta afacerilor europene, iar in 2004 a fost optiunea agreata a Germaniei si a Frantei pentru postul de presedinte al Comisiei Europene. Functia i-a revenit lui Barroso dupa ce Junker a refuzat, motivand ca vrea sa mai ramana inca un mandat in functia de premier al tarii sale.

Juncker este cunoscut in cercurile europene ca un negociator abil, orator de clasa, sustinator incapatanat al zonei euro. De numele sau se leaga semnarea Tratatului de la Maastricht (1992), moment in care incepe sa fie apelat drept „Mister Euro".

Atasamentul sau fata de UE va fi mai apoi demonstrat si in daruirea cu care sustine Constitutia europeana, iar in momentul in care ea a fost respinsa a considerat-o o infrangere persoanala, desi prima sa declaratie a fost extrem de optimista pentru acele imprejurari.

El a refuzat sa admita "moartea Constitutiei europene". Premierul luxemburghez este un personaj extrem de pitoresc. Fumeaza ca un sarpe pe culoarele insittutiilor europene - unde fumatul este absolut interzis - si ii face placere sa iasa cu colegii la un brandy dupa orele de program.

Nu este un interlocutor deloc usor pentru presa, are o limba ascutita, dar jurnalistii il iarta pentru ca le vorbeste in limba lor, fie ea engleza, germana sau franceza, sau le dezvaluie din culisele politicii europene la varf.

Joschka Fischer, de la sofer de taxi la politician de anvergura europeana

Fostul ministru german de externe, Joschka Fischer este singurul politician "verde" care a ajuns intr-o functie atat de intalta in administratie. El a fost considerat o exceptie in randul clasei politice germane, intrucat este inteligent, are calitati de star si nu se da in laturi de la a starni controverse.

Poate tocmai de aceea Fischer a fost cel mai popular ministru al cabinetului Schroeder. In tinerete, Fischer a fost un rebel, iar activitatile sale de activist de stanga i-ar fi putut prejudicia cariera de mai tarziu. In 2001, deja ministru de trei ani de zile, a fost obligat sa-si ceara scuze public pentru faptul ca a lovit un politist in timpul unei demonstratii din 1975. Fiu de macelar ungur, viitorul ministru de externe a abandonat scoala la varsta de 19 ani si a fugit in Scotia, unde s-a casatorit cu prima sa sotie, care la acea vreme era inca minora.

Locuind apoi in Frankfurt, fieful revolutionarilor de stanga, a participat la manifesdtatii impotriva razboiului din Vietnam si s-a asociat cu radicalul lider al studentilor, Daniel Cohn-Bendit - care este astazi un persoanj pitoresc al Parlamentului European si unul dintre liderii verzilor din PE - si cu Hans-Joachim Klein, un personaj controversat, judecat pentru contributia sa la atacul din 1975 asupra intalnirii ministeriale a OPEC, in care au murit trei persoane.

Gratie lui Fischer, verzii au avut cel mai bun rezultat in alegeri obtinute vreodata, in 1998, iar el a ajuns astfel ministru de externe si vicecancelar. Nu i-a fost teama sa fie pe pozitii opuse poztiei majoritatii din partidul sau si a sustinut participarea Germaniei la campania din kosovo. El a argumentat ca atunci cand este vorba despre genocid si epurari etnice, atitudinea pacifista trebuie lasata la o parte.

La una dintre intalnirile partidului, un coleg furios i-a aruncat in fata vopsea rosie, dar argumentele lui Fischer au fost cele care au prevalat. de-a lungul timpului fostul ministru de externe german n-a incetat sa uimeasca. La jumatatea anilor '90, dupa ce a fost parasit de cea de-a treia sa sotie, a inceput un regim drastic de slabire. Tip masiv inainte de acest regim, Fischer a slabit mai bine de 30 de kilograme.

Odata ajuns la putere, a avut loc si o schimbare de imagine. A renuntat la jeans si la incaltamintea sportiva pentur a-si pune costume si cravate de matase, devenind un politician european rasat. Dar schimbarea de look nu a fost acompaniata si de o schimbare de atitudine. Joschka Fischer a continuat sa socheze si sa starneasca pasiuni si controverse prin ideile sale. Una dintre ele privea crearea unui "guvern european" pentru o Europa federala, in care rolul statelor nationale sa fie mult diminuat.

evident ca o astfel de idee l-a propulsat pe Fischer in lumina reflectoarelor, dar l-a facut agreat si la Bruxelles, care il primea cu bratele deschise de fiecare data. Fostul sofer de taxi a ajuns astfel o celebritate, iar astazi el este vazut de unii drept cea mai potrivita persoana sa ocupe pozitia de presedinte al Uniounii Europene. Initiatorii petitiei Stop Blair! au ales sa-l sustine pe Fischer pentru atitudinea sa puternic europeana, pentru profilul lui ca politician, care il face potrivit pentru o astfel de functie.

"Trecutul sau ca ecologist este de asemenea un plus, intr-un moment in care chestiunile ecologice si cele privind energia au devenit atat de importante si este nevoie sa fie abordate la nivel european", a argumentat pentru HotNews.ro Jerome Guillet, bancher in Paris si editorul European Tribune.