Bloomberg: Mitsotakis va trebui să-i convingă pe grecii obosiţi că există o zi de mâine mai bună

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 24 iulie 2019, 3:32 Actualitate | Internaţional


Kyriakos Mitsotakis
Foto: Flickr/ European People's Party
Noul premier al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, în vârstă de 51 de ani, va trebui să le arate investitorilor că primul guvern de după ieşirea ţării din programele de asistenţă financiară poate lua măsuri curajoase pentru a restructura economia, pentru a se debarasa de corupţie, de birocraţie şi de evaziunea fiscală. Aceasta este evaluarea pe care Bloomberg o face cu privire la noul guvern grec, potrivit Iefimerida si Rador.

"Kyriakos Mitsotakis va trebui să-i convingă pe grecii obosiţi că poate duce ţara spre un mâine mai bun chiar dacă este obligat să se confrunte cu aceleaşi limitări din partea creditorilor ca şi predecesorul său, Alexis Tsipras", se arată în articolul Bloomberg care găzduieşte estimările unor membri ai Hellenic Initiative, organizaţie înfiinţată în 2012 de către greci din America cu scopul de a contribui la relansarea Greciei. "Dacă Mitsotakis va face în următoarele 12 luni o parte din ceea ce a spus, atunci se va afla pe drumul cel bun" este de părere şeful Hellenic Initiative, Andrew Liveris.

Marele pariu al lui Mitsotakis este potrivit Bloomberg, atragerea de investitori. Kyriakos Mitsotakis a moştenit o economie pe cale de revenire şi o bursă care zburdă - Bursa din Atena a crescut cu mai bine de 42% şi prezintă cel mai mare randament din lume. Însă acţiunile îşi revin din abisul în care s-au aflat. Pe de altă parte, după cum semnalează preşedintele Hellenic Initiative, George Stamas, "investitorii vor dori să vadă dacă Kyriakos Mitsotakis este dispus să-şi ţină promisiunile şi dacă aceste măsuri vin ca să rămână. Vor aştepta să vadă în primele 100 de zile ce iniţiative legislative vor fi luate şi dacă grecii vor ieşi iarăşi în stradă", spune Stamas.

Început optimist pentru guvernul Mitsotakis
Kyriakos Mitsotakis porneşte cu dreptul, în opinia Bloomberg, care prezintă declaraţiile cancelarului german, Angela Merkel, cum că programul noului guvern are şanse bune de a aduce mai multă dezvoltare în Grecia. Membru al unei mari familii politice - tatăl lui a fost prim-ministru, sora lui, Dora Bakoyiannis, a fost ministru de externe, iar nepotul său este nou-alesul primar al Atenei - Mitsotakis este un politician care se grăbeşte, constată Bloomberg, vorbind despre promisiunile premierului că Parlamentul nu va fi închis pe timpul verii pentru a putea fi adoptate primele proiecte de lege.

"Ceea ce cer de la el este să ofere oamenilor optimism. Asta este ceea ce lipseşte clasei de mijloc", spune Theodora Galanou, proprietara unui magazin din Atena.

Pariul dezvoltării

Articolul se încheie cu o referire la pariul dezvoltării. Guvernul a promis că va rămâne fidel angajamentului de a obţine excedent bugetar primar de 3,5% atât în 2019, cât şi în 2020 şi se află în discuţii cu creditorii pentru evoluţiile viitoare. Pe de altă parte, Mitsotakis mizează pe scăderea impozitelor pentru companii cu scopul de a genera dezvoltare şi investiţii. În 2018, investiţiile directe din străinătate s-au ridicat la 3,6 miliarde de euro, cea mai mare sumă din 2006 încoace. Estimarea guvernului Mitsotakis este că dacă vor fi scăzute impozitele, va exista un aflux masiv de investiţii care ar putea creşte aceste investiţii cu 50% sau chiar cu 100%, se mai arată în articolul Bloomberg. (Iefimerida-preluare Rador)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1079 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version