Fără îndoială, este foarte uşor să arăţi cu degetul un vinovat. Guvernul Partidului Lege şi Dreptate (PiS în acronimul său polonez) a sosit la summit-ul de la Bruxelles cu un singur nume pe agenda sa: cel al lui Frans Timmermans. Cu toate acestea, premierul Mateusz Morawiecki nu voia să fie ales, ci mai degrabă să se opună candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte al noii Comisii Europene. Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei aflate în exerciţiu, a supravegheat în Polonia procedurile disciplinare pentru încălcarea statului de drept. Vorbim - fără nicio exagerare - despre politicianul occidental cel mai detestat de dreapta poloneză. Misiunea a avut succes. Veto-ul polonez, ceh şi maghiar a folosit mai multe ţări conduse de Partidul Popular European pentru a organiza o revoltă împotriva candidaturii lui Timmermans. Argumentul său a fost următorul: Timmermans nu poate conduce Comisia, deoarece divizează Europa, scrie El Pais, citat de Rador.
Desigur, ei erau mai interesaţi ca şefia Comisiei să fie ocupată de un politician creştin-democrat, decât de păstrarea unităţii continentului. Au pariat puternic pe interesul lor. Şi Morawiecki s-a întors la Varşovia pentru a anunţa cu mare fast acest presupus triumf istoric al diplomaţiei poloneze. Uniunea Europeană nu i-a acordat nicio funcţie bulgăroaicei Kristalina Georgieva, deşi în preliminarii ea era văzută ca succesoare a preşedintelui Consiliului European, polonezul Donald Tusk. Şi atât fostul şef al diplomaţiei slovace, Maroš Šefcovic, cât şi actualii preşedinţi ai Lituaniei - Dalia Grybauskaite - şi României - Klaus Iohannis - au fost omişi. Deşi numele lor au fost vehiculate la dezbateri, nu a existat nicio ţară mare care să îi susţină.
Polonia, a şasea cea mai mare ţară din UE cu o suprafaţă de 312.679 km2 şi aproape 38 de milioane de locuitori, a apărat interesele regiunii, fiind la masă împreună cu celelalte state membre de o mărime comparabilă. De când Partidul Lege şi Dreptate este la putere, ţara nu a ocupat acest loc care îi corespunde. Nu numai pentru că PiS şi-a pierdut reputaţia internaţională atacând independenţa sistemului judiciar şi sufocând mijloacele de informare libere, însă diplomaţia poloneză, care a fost supusă unei profunde epurării de non-conservatori, nu funcţionează bine.
Faptul că, în ciuda eforturilor sale, Morawiecki nu a obţinut absolut nimic pentru zona sa la summit este o dovadă a acestui fapt. Aşadar, celelalte ţări mari au decis să pedepsească întreaga regiune. Din moment ce Varşovia, Praga şi Budapesta (şi, în parte, şi Bratislava) au dorit să blocheze acordul privind noua repartizare a funcţiilor, nu au primit nimic. Ca rezultat, nu numirea, ci sacrificarea candidaturii lui Timmermans a divizat Europa. Echilibrul geografic a fost perturbat, deoarece s-a transmis semnalul că estul nu este de interes pentru cei mai importanţi actori ai Uniunii.
În 2005, pentru a demonstra că Estul contează, Angela Merkel a acordat Poloniei 500 de milioane de euro la negocierile bugetare, în scopul sprijinirii dezvoltării fostei Republici Democrate Germane. Banii s-au dus în regiunile cele mai sărace ale Poloniei. Astăzi, pe de altă parte, se pare că Occidentul este sătul de Est. Franţa, sub conducerea lui Emmanuel Macron, nu îşi ascunde reticenţa faţă de această parte a Uniunii. Munca ieftină, corupţia, problemele cu democraţia şi statul de drept, un autoritarism persistent... Acestea sunt probleme care s-au amplificat în ani de zile şi nimic nu pare să indice că noile ţări ale Uniunii Europene le pot face faţă rapid. Dar tocmai interesul Occidentului a forţat aceste societăţi să evolueze. Un interes care s-a tradus în stimuli permanenţi, asezonaţi, în unele ocazii, cu critici foarte dure.
Occidentul trebuie să ştie că nu poţi identifica o întreagă societate cu partidul de guvernare. Ungaria nu este numai Fidesz-ul lui Viktor Orbán, Republica Cehă nu este doar partidul ANO (Alianţa Cetăţenilor Nemulţumiţi), Polonia nu este doar partidul Lege şi Dreptate. În toate ţările est-europene există mulţi apărători declaraţi ai Uniunii Europene. Ei nu ar trebui niciodată răstigniţi şi subestimaţi, ci, dimpotrivă, ei ar trebui să fie sprijiniţi. Lipsa de interes pentru această regiune şi împingerea ei spre periferie va face ca situaţia să se înrăutăţească şi să aprofundeze în continuare diviziunile.
