Alegerile parlamentare anticipate din Ucraina încheie un important sezon politic după care în țară se va produce înnoirea eșaloanelor sperioare ale puterii. În numai două luni de când Zelenski este președinte, majoritatea ucrainenilor au reușit să se convingă de faptul că, indiferent de cum ai privi lucrurile, în locul lui Petro Poroșenko a venit un cu totul alt lider, care se deosebește de predecesorul său și prin geneza sa, și prin mentalitatea sa, și ca stil politic, scrie rușii de la Kommersant, citează Rador.

Volodimir ZelenskiFoto: president.gov.ua

Schimbări nu mai puțin radicale se vor produce și în ramura legislativă a puterii, unde după alegerile din 21 iulie se va configura un raport de forțe cu totul diferit. Dar oare nu este deja o surpriză faptul că, din cele trei partide care obținuseră cel mai mare număr de voturi la alegerile din 2014, două partide dintr-o dată - "Frontul Popular" și "Samopomoșci" - nu au avut nicio șansă să intre în noua Radă! Iar "Blocul lui Petro Poroșenko", care ieșise pe primul loc în urmă cu cinci ani - redenumit "Solidaritatea europeană" - a fost nevoit să lupte să ajungă măcar pe locul trei, după partidul prezidențial "Slujitorul poporului" și "Platforma de opoziție — pentru viață".

Cu toate acestea, "Slujitorul poporului" este un partid convențional. El se sprijină pe ratingul unui începător necuviincios, care i-a dat la o parte pe greii îmbătrâniți, ale căror acțiuni s-au devalorizat.

Totodată, Ucraina rămâne pentru Rusia un stat ostil. Luând această situație ca punct de referință, mulți participanți la dezbaterea Rusiei despre Ucraina insistă asupra faptului că în țară nu se schimbă nimic. În acest caz logica este următoarea: întrucât pe frontul ruso-ucrainean nu există schimbări, acestea nu pot exista nici chiar în Ucraina. Iar Volodimir Zelenski este un clovn, un actor, o marionetă. În general, o nulitate sau "Poroșenko-light".

Cu toate acestea, din viața Ucrainei dispar, fără prea mult zgomot, ideologemele și cuvintele codate pe care se sprijinea strategia de dezvoltare a statului ucrainean etnocratic. "Armata, limba, credința", "fără vize", "tomos", "decomunizare", "sobornost'" (în ucraineană înseamnă teritoriile Ucrainei în granițele ei istorice) - aceste formule din epoca anterioară pierd din valoare, la fel ca acțiunile politicienilor care le promovau. Vin și le iau locul persoane noi, care pronunță alte cuvinte, cu alte intonații și accente.

După ce a semnat scandaloasa Lege a limbii, Petro Poroșenko a considerat lucrul bun făcut, însă și Volodimir Zelenski, și cei din anturajul acestuia, dau de înțeles că nu este posibilă ucrainizarea nechibzuită cu orice preț, care dezbină țara. Totodată, dacă proiectul de stat al lui Petro Poroșenko, a fost trimis în lumea exterioară, punându-se accentul pe o anumită integrare mitică în lumea euro-atlantică, atunci proiectul lui Zelenski, dimpotrivă, este orientat chiar spre interiorul Ucrainei și își pune ca cel mai important obiectiv lupta împotriva corupției, soluționarea problemelor sociale, inovațiile, dezvoltarea infrastructurii. Și, în sfârșit, lucrul cel mai important, realizarea păcii în Donbass, nu războiul cu "separatiștii".

Neavând posibilitatea de a renunța la naționalismul ucrainean, care a câștigat o enormă anvergură, Volodimir Zelenski încearcă să-l facă, cel puțin nu atât de toxic pentru lumea exterioară și pentru proprii cetățeni.

Alegerile pentru Rada Supremă, care prezic succes partidului "Slujitorul poporului", vor fi încă o confirmare a faptului că pe deasupra fațadei galben-albastră a statului ucrainean se vor aplica, tușe haotice și inegale, însă tot mai pronunțate, tușe ale "înverzirii" politice (de la numele președintelui Zelenski, de la cuvântul zelen', verdeață - n. trad.). (traducere Rador)