Statele Unite au anunțat vineri sancțiuni împotriva unuia dintre liderii Hezbollah, suspectat de coordonarea atentatului cu bombă comis în 1994 la Buenos Aires împotriva centrului comunitar evreiesc Amia din Argentina, care s-a soldat cu 85 de morți, relatează AFP.

”Îl vizăm pe Salman Raouf Salman, care a coordonat un atac devastator la Buenos Aires, în Argentina, împotriva celui mai mare centru evreiesc din America de Sud acum 25 de ani”, a declarat Sigal Mandelker, subsecretara Trezoreriei însărcinate cu lupta împotriva terorismului.

”Această administrație va continua să vizeze teroriști Hezbollah care organizează operațiuni criminale oribile și omoară fără discernământ civili inocenți în numele acestui grup violent și a șefilor iranieni”, a adăugat subsecretara.