Africa devine o prioritate a politicii externe europene, respectiv bulgare, a declarat vicepremierul și ministru al afacerilor externe, Ekaterina Zaharieva, la Conferința Ambasadorilor de la Clubul Militar Central din Sofia. Zaharieva a precizat că nu este vorba despre Africa de Nord, unde Bulgaria are legături tradiționale și o prezență puternică, ci de acea parte a continentului care este la sud de Sahara, potrivit 24Chasa, citată de Rador.

BulgariaFoto: pixabay.com

"Din păcate, în această parte a Africii, noi avem doar trei ambasade active și, în același timp, o mare parte din elita acestor țări știe despre Bulgaria și are o atitudine foarte bună vizavi de ţara noastră, pentru că pe timpuri unii şi-au terminat studiile în Bulgaria". Bulgaria trebuie să aibă un rol mai activ în această parte a lumii şi este bine să lucrăm pentru deschiderea unor misiuni diplomatice acolo, cel puţin la nivel de reprezentanţă diplomatică sau consulate generale", a spus Zaharieva.

Ea a adăugat că Africa se numără printre prioritățile UE nu numai din cauza presiunilor migratorii, ci și datorită perspectivelor economice și a oportunităților de afaceri ale continentului. "China e prezentă în Africa de ani de zile, achiziționează infrastructură, întreprinderi și sectoare întregi; țările din Golf sunt de asemenea acolo, cumpărând pământ şi proprietăţi", a spus Zaharieva în faţa diplomaţilor. La deschiderea conferinței, ministrul Zaharieva a făcut o analiză și o revizuire a realizărilor diplomației bulgare în ultimii doi ani.

"După o președinție de succes, cunoştinţele acumulate şi încrederea dobândită, nu există stat care să nu caute expertiza noastră pe tema Balcanilor de Vest. Anul acesta am devenit membru al Procesului de la Berlin și imediat am fost invitaţi să prezidăm forumul“, a declarat ministrul de externe. Ea a adăugat că, în ultimii doi ani, Bulgaria a deschis trei noi ambasade în străinătate, iar în luna august urmează deschiderea celei de a patra misiuni diplomatice.