Camera Reprezentanţilor a respins miercuri o moţiune ce solicita lansarea unei proceduri de destituire a preşedintelui american Donald Trump, invocând atacurile rasiste la adresa celor patru parlamentare ale Partidului Democrat provenind din rândul minorităţilor, informează agențiile internaționale, preluate de Agerpres.

Donald TrumpFoto: Flikr

Textul moţiunii, prezentat de democratul Al Green, a fost respins cu o largă majoritate (332 de voturi pentru şi 95 împotrivă), ceea ce reflectă diviziunile pe acest subiect existente în cadrul Partidului Democrat, care deţine majoritatea în camera inferioară a Congresului american.

Este pentru prima oară când membrii Camerei Reprezentanţilor au fost chemaţi să se pronunţe în legătura cu destituirea miliardarului republican, de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al SUA, în 2016.

Până la această rezoluţie, Al Greene a eşuat de două ori în încercarea de a introduce în Camera Reprezentanţilor o moţiune de demitere a liderului de la Casa Albă.