Asociaţia Crescătorilor Industriali de Porci din Bulgaria şi Asociaţia Crescătorilor de Porci din Bulgaria au anunţat, marţi, că doresc o schimbare urgentă a ordonanţei privind cerințele de sănătate animală pentru fermele de creștere a animalelor, în sensul interzicerii totale a creşterii porcilor în "curtea din spate", potrivit 24Chasa, citată de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

La o conferință de presă ţinută la BTA, reprezentanții lor au făcut de asemenea apel pentru criminalizarea "creşterii porcilor într-un loc neînregistrat sau neidentificat, precum și pentru circulaţia lor nereglementată pe teritoriul țării". Motivul este pesta porcină africană, care deja a cuprins întreaga Bulgarie, a declarat doctorul Rumen Karamanov, crescător de porci și fost director adjunct al Serviciului Național Sanitar-Veterinar.

Reglementare respectivă este din 2006, când "nici nu am presupus că această boală, cunoscută cândva ca fiind exotică, va ajunge și în Bulgaria", a comentat el. Potrivit experților, exact din curţile rurale, în care se cresc porcine neînregistrate pentru consum propriu, se răspândeşte boala. Cu această problemă, însă, Agenția Bulgară pentru Siguranța Alimentară nu reușește să se descurce singură, din cauza lipsei de finanțare și de resurse. În acest scop, este necesar să coopereze cu autoritățile locale în persoana primarilor, dar acest lucru nu se întâmplă în principal din motive politice, spun crescătorii de porci.

Sectorul industrial de creștere a porcilor din Bulgaria este extrem de preocupat de incapacitatea de a controla răspândirea rapidă a bolii, au anunţat reprezentanții acestuia. Ei avertizează că, pe lângă marile pierderi economice pentru țară, cauzate de pesta porcină africană, există și pericolul unui dezastru ecologic.

Industria îndeamnă statul să se angajeze urgent cu toate resursele sale administrative, inclusiv armată și poliție, folosind toate mecanismele pentru depășirea situaţiei de criză. Ei mai propun ca premierul şi Consiliului Consultativ al Consiliului de Miniștri să adopte o poziţie fermă privind scoaterea porcilor din "curtea din spate".

Potrivit crescătorilor de porci, este necesară consolidarea gardului pe frontiera terestră cu România, de unde vine boala, precum şi introducerea unor măsuri excepţionale de control la intrarea autovehiculelor şi a oamenilor din România, să nu permită intrarea în Bulgaria a alimentelor din carne de porc.

În fermele industriale de porci se cresc 99% din porcii din Bulgaria, iar în ultimii 4 ani sectorul și-a mărit volumul cu 80%, reamintesc crescătorii industriali de porci. Consumul de carne de porc este de peste 250 de mii de tone, adică aproximativ 35 kg pe cap de locuitor. Investițiile în sector depășesc 3 miliarde de leva, ca răspuns la cerinţele obligatorii pentru creşterea în bune condiţii a animalelor, biosecuritatea fermelor, precum și competitivitatea pe piața europeană, reaminteşte dr. Karamanov.

El a mai subliniat, de asemenea, că veniturile la buget provenite din creşterea porcilor sunt peste 100 milioane de leva din TVA, impozitul pe profit, asigurările de pensii, asigurările de sănătate etc. Sectorul plătește impozite și taxe locale conform tarifelor primăriilor, a adăugat el.