Pasagerii unui avion al companiei Delta Air Lines au început să se roage și să scrie mesaje familiei pentru a-și lua rămas bun, după ce unul dintre motoarele aeronavei s-a stricat în aer, iar piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență în Carolina de Nord, relatează CNN.

motor avion Delta Air LinesFoto: Captura video

Aproape 150 de pasageri se aflau la bordul aeronavei care a decolat luni din Atlanta și se îndrepta spre Baltimore, când o bucată de avion s-a desprins și a intrat în motor defectându-l.

”După ce am auzit un bum am văzut fum intrând în cabină, iar atunci am început să ne panicăm”, a spus unul dintre pasageri, Avery Porch, care a adăugat că avionul a început să încetinească, iar în interiorul acestuia s-a făcut foarte cald.

O înregistrare video arată cum o bucată conică de avion se rotește în interiorul motorului în timp ce aeronava se afla în aer.

Pasagerii spun că se aflau de aproximativ o oră în zbor când căpitanul a anunțat că va face o aterizare de urgență.

”Mi-am scos telefonul și știam că nu există semnal, dar pur și simplu i-am scris mamei... te iubesc”, a spus prietenul lui Avery Porch, Tyker Kreuger.

Aeronava MD-88 a aterizat în siguranță.

După aterizare, pasagerilor li s-au oferit curse alternative spre Baltimore, iar compania a spus că motorul a fost înlocuit.

Nu au fost raportate persoane rănite.