Președintele american nu are dreptul să-și blocheze criticii pe Twitter doar pentru că nu sunt de acord cu el, a confirmat marți o curte de apel formată din trei judecători, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Magistrații au confirmat astfel o decizie de anul trecut a unui judecător federal care a apreciat că președintele practică "discriminarea de opinie" prin împiedicarea criticilor săi să se aboneze la contul personal @realDonaldTrump.

Magistratul a considerat atunci că posibilitatea de a reacționa la postările frecvente ale președintelui, comentându-le, se înscrie în exercițiul libertății de exprimare, protejat de primul amendament al Constituției.

Departamentul Justiției a atacat decizia în apel.

Prin decizia publicată marți, curtea a afirmat că Donald Trump a făcut din contul său de Twitter, urmărit de 61,8 milioane de persoane, un spațiu public legat de funcția sa oficială.

"Primul amendament nu permite unui responsabil guvernamental care folosește un cont pe rețelele sociale pentru tot felul de motive oficiale să excludă, în cadrul unui dialog online de altfel deschis, persoane care exprimă opinii cu care acest responsabil nu ar fi de acord", au subliniat magistrații.

Dosarul s-a născut în urma unei plângeri depuse de Knight Institute, o organizație de apărare a libertății de expresie din cadrul Universității Columbia, în numele a șapte persoane blocate de Trump.

Printre aceștia găsim un actor de comedie new-yorkez, un profesor de sociologie din Maryland, un polițist texan și o cântăreață din Seattle.

Departamentul Justiției a argumentat că Donald Trump nu acționează în calitate de președinte atunci când blochează utilizatorii, o interpretare respinsă de judecători.

"Considerăm că dovezile privind natura oficială a contului sunt copleșitoare", au scris judecătorii, în decizie. "Considerăm de asemenea că odată ce președintele a ales o platformă și a deschis acest spațiu interactiv pentru milioane de utilizatori și participanți, el nu-i poate exclude specific pe cei cu care nu este de acord".