Preşedintele Trump şi-a ales greşit cadrul în care a încercat să facă din Ziua Independenţei un eveniment personal. În picioare lângă impozanta statuie a lui Abraham Lincoln şi ocupând un loc unde stătuseră marii oratori, Trump arăta şi suna cam ca un pitic, scrie Washington Post, citat de Rador.
Desigur, discursul lui a fost unul triumfalist. "Astăzi, naţiunea noastră este mai în putere ca niciodată. Acum este cea mai puternică", a pretins Trump. El a continuat omagiind prelungit fiecare dintre departamentele armatei ţării, făcând referiri la Garda de Coastă, la Forţele Navale şi la Forţele Aeriene, însoţite de onorurile aferente. Cine a venit să asiste la o paradă militară a frumuseţii nu a plecat acasă dezamăgit.
Trump a declarat că "suntem un popor care vrea să îşi realizeze un vis şi să-şi făurească un destin magnific", dar a scăpat esenţialul. De fapt, suntem o naţiune care nu este unită atât prin sânge cât prin crezurile, instituţiile şi legile noastre. Trump vede legea ca pe un inconvenient, ca pe ceva iritant.
Vorbind în umbra lui Lincoln, lui Trump îi lipsea orice simţ al umilinţei ca aspect vital al măreţiei americane. Dar vă puteaţi închipui asta.
De când l-a vizitat pe preşedintele francez Emmanuel Macron acum doi ani, când a asistat la parada de Ziua Bastiliei de la Paris, Trump şi-a dorit să se bucure de propria sa extravaganţă militară de anvergură. Joi, a avut parte de ea şi, după cum era de aşteptat, s-a pus moţ în centrul ei.
Toată săptămâna, reporterii şi jurnaliştii au văzut cum, pentru marţiala sărbătorire a "preşedintelui vostru preferat, adică eu", este cărat în oraş tot armamentul greu al Departamentului Apărării - blindate Bradley, tancuri MIA2 Abrams şi vehicule de recuperare M88A2. Printre toate astea s-au mai numărat un bombadrier B-2, două avioane F-22, două V-22 Osprey, două superavioane F/A-18, două F-35, unul dintre avioanele folosite ca avion prezidenţial Air Force One, faimoşii Îngeri Albaştri şi diverse alte avioane militare. Mai lipsea numai o tribună de la care să se poată privi, precum cea din Piaţa Roşie, de la care posacii lideri sovietici obişnuiau să privească defilarea tancurilor.
Oh, dar staţi, a existat totuşi o tribună de felul ăsta - un sector închis, rezervat VIP-urilor, din apropierea Mausoleului lui Lincoln, unde donatorii Partidului Republican şi notabilitățile au putut sta, scăldaţi în strălucirea conducătorului lor suprem. Mai marii Partidului Democrat nu au fost invitaţi.
Desigur, asta e revoltător, dar nu şi surprinzător. A fost clar încă de la început că, pentru Trump, Ziua Independenţei nu este altceva decât un prilej de a-şi coregrafia un spectacol în vederea realegerii, destinat special televiziunii, şi de a-şi oferi un automasaj obscen de costisitor.
De regulă, preşedinţii au tratat ziua de 4 Iulie cu un respect special, întrucât ei înţelegeau că ziua este a noastră, şi nu a lor. Cele câteva tentative ale unor preşedinţi de a şi-o însuşi în avantajul lor nu s-au sfârşit bine.
În 1970, în urma revoltei provocate de Războiul din Vietnam, Ziua Independenţei s-a transformat în ceva care s-a numit "Zi de Omagiere a Americii" - o înscenare extravagantă asemănătoare cu cea a lui Trump, tot la Mausoleul lui Lincoln. Preşedintele Richard M. Nixon a filmat un discurs care să fie proiectat cu ocazia evenimentului; el chiar a avut bunul simţ de a nu fi prezent personal, preferând să rămână în casa sa de vacanţă din California.
Evenimentul acela, calificat drept apolitic şi nepartizan, s-a dovedit a fi tocmai aşa. Evanghelistul Billy Graham i-a blestemat pe adversarii războiului, calificându-i drept "un grup extremist relativ mic". Bătând în tobe, protestatarii turbulenţi şi-au făcut apariţia în forţă; unii dintre ei au răsturnat un camion, ceea ce a dus la intervenţia poliţiei. Ca o "completare", şi-au făcut apariţia şi câţiva neonazişti. Mirosul gazelor lacrimogene plutea în aer. Se spune că, înainte de a ieşi din scenă, amfitrionul evenimentului, comediantul Bob Hope, a urmărit incidentele şi a spus: "Arată ca Vietnamul, nu-i aşa?"
De fapt, arăta ca o Americă deloc doritoare să i se spună ce să creadă despre Ziua Independenţei.
La fel arăta şi joi. Protestatarilor nu li s-a permis să lanseze în zbor de-acum celebrele baloane "Baby Trump", aşa că le-au dezumflat şi s-au aşezat pe ele. Şepcile MAGA (Make America Great Again, sloganul electoral al lui Donald Trump, n. red.) şi maiourile cu Trump au abundat. Au existat unele ciocniri între militanţii pro- şi anti-Trump, inclusiv o scurtă bătaie în apropierea Casei Albe.
Este vorba despre cea mai generală dintre sărbătorile noastre, când ne sărbătorim tezaurul comun şi realizările, dar este totodată şi sărbătoarea cea mai individuală. Ea omagiază nu o bătălie, ci un document, iar fiecare dintre noi hotărăşte ce înseamnă Declaraţia de Independenţă - ce implică patriotismul, ce reprezintă drapelul, ce simbolizează artificiile. Opinia voastră despre semnificaţia Zilei de Patru Iulie este la fel de valabilă ca şi cea a preşedintelui. Şi a mea este valabilă, iar ea exclude prezenţa avioanelor de luptă şi a bombardierelor deasupra Mausoleului lui Lincoln. (traducere Rador)
6
13
