O investigație criminalistică este în curs de desfășurare în capitala Marii Britanii, după ce trupul unei femei a fost găsit vineri într-un garaj din cartierul Blackheath din sudul Londrei, scrie The Independent. Victima nu a fost încă identificată în mod oficial, însă oamenii legii cred că este vorba despre o femeie de circa 50 de ani care a dispărut de acasă în luna mai.

CrimăFoto: Pexels

„Deși nu a fost determinată cauza morții, femeia decedată prezenta răni pe corp care sugerau implicarea unei alte persoane”, a declarat David Blair, inspectorul-șef al poliției Metrolopitane.

Detectivul Blair, care și conduce ancheta, a adăugat: „În acest stadiu al anchetei, lucrăm din greu pentru a stabili circumstanțele morții femeii. Investigăm decesul ca fiind o crimă".

Autopsia a fost efectuată duminică, însă nu s-a putut stabili cauza morții. Perimetrul în care femeia a fost găsită rămâne încă închis, pentru ca poliția să continue să adune probe.