SUA cer Germaniei să trimită trupe terestre în Siria pentru a contribui la lupta anti-jihadistă

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 7 iulie 2019, 15:02 Actualitate | Internaţional


Soldati germani
Foto: Agerpres/EPA
SUA au cerut Germaniei să sprijine lupta împotriva grupării Statul Islamic (ISIS) cu trupe terestre pentru susţinerea Forţelor democratice siriene (SDF) conduse de kurzi în nord-estul Siriei, relatează duminică agenția germană DPA, citată de Agerpres.

James Jeffrey, trimis special al SUA pentru Siria şi coaliţia anti-ISIS, vrea ca guvernul german să trimită instructori, experţi în logistică şi tehnicieni din cadrul Bundeswehr.

„Vrem ca militarii din Germania să-i înlocuiască parţial pe soldaţii noştri”, a declarat Jeffrey pentru DPA şi săptămânalul german Welt am Sonntag. El a spus că aşteaptă răspunsul până la sfârşitul lunii.

Forţele americane susţin alianţa SDF care include miliţia kurdă YPG şi alte grupuri rebele. În martie, forţele SDF au cucerit ultimul bastion al ISIS în Siria, deşi islamiştii radicali ai grupării au rămas activi „în subteran”.

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat în decembrie intenţia de a-i retrage pe toţi cei 2.000 de militari americani din nord-estul Siriei. El a dat mai târziu înapoi şi a spus că circa 400 vor rămâne pentru a stabiliza regiunea kurdă, care se află la frontiera dintre Irak şi Siria.

SUA încearcă de atunci să asigure mai mult sprijin din partea celor 80 de state aliate în coaliţia anti-ISIS, inclusiv a Germaniei, în contextul în care forţele SUA încep să se retragă.

Germania a susţinut coaliţia anti-jihadistă din afara Siriei, furnizând avioane de recunoaştere Tornado şi o aeronavă de realimentare cu combustibil din Iordania, precum şi instructori militari în Irak.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















5031 vizualizari

  • 0 (8 voturi)    
    Armata germana, preferata lui Putin (Duminică, 7 iulie 2019, 17:00)

    animatron [utilizator]

    Cererea americana e facuta inteligent, pt experti in logistica si tehnicieni, armata germana nici nu ar fi capabila sa trimita combatanti, dupa anii de "management" marca Ursula von der Leyen.

    Presa germana a descoperit in ultima vreme ca mai mult de jumatate din tancurile scumpe si moderne ale Germaniei sunt "pe butuci", nu pot pleca niciunde din garaj ca nu sunt piese, nu sunt specialisti, nu sunt suficienti conductori de tanc. E o forta de lupta pe hartie, atat.

    Au fost difuzate imagini cu soldati germani care faceau antrenamente cu pusti de lemn (nu e o gluma), asa s-a aflat ca exista grave deficiente in aprovizionarea cu armament usor, ca pur si simplu nu sunt arme functionale pt toti soldatii.

    Diplomatic, starea armatei germane e caracterizata ca fiind "preocupanta", in clar e incapabila sa-si indeplineasca misiunea fundamentala de aparare a frontierelor in caz de razboi, nu se pune problema sa se poata "bate cu rusii" pe undeva pe frontul de Est.

    Poate ca cine va veni in locul dnei von der Leyen (protejata ani de zile de dna Merkel) va incerca sa repare cate ceva si poate chiar sa convinga guvernul sa acorde un pic mai mult de 1,3% din PIB (atat e acum).

    Foarte generoasa, dna Merkel s-a angajat sa ajunga la fabulosul 1,5% prin 2025.
    Vladimir Putin e linistit, ii stie pe germani, acolo si-a facut o parte din cariera de kagebist.
    • 0 (2 voturi)    
      dA (Duminică, 7 iulie 2019, 18:26)

      Babilou [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Va fi si sah la Turcia.
    • -3 (3 voturi)    
      Sa ne fereasca Dumnezeu (Duminică, 7 iulie 2019, 22:11)

      unins [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      sa inceapa nemtii sa faca antrenamente cu arme adevarate, produse de ei pentru ei. Daca acum conduc Europa, adica exact ce si-au dorit si in WW2, fara armata pusa la punc, ganditi-va ce se va intampla cand vor avea forta armelor, nu doar a economiei.
  • -2 (8 voturi)    
    Destepti nemtii... (Duminică, 7 iulie 2019, 17:41)

    John M. [utilizator]

    Sub umbrela NATO si a Americii, nu s-au inghesuit sa arunce bani buni pe armament care devine depasit in 5 ani. Cu banii respectivi au dat burse la tineri, au recalificat someri, au sprijinit familia si au investit masiv in cercetare. Asa a devenit Germania "locomotiva Europei".
    Uitati-va la Romania: a semnat pentru 2 fregate de 1.4 miliarde pe care rusii le pot scufunda cu 2 rachete de 200 de mii de lansate de pe avioanele lor invizibile, in loc sa-si dezvolte apararea de coasta. Marea Neagra a fost si va ramane un lac rusesc indiferent la ce tratate adera Romania.
    • -1 (5 voturi)    
      Pai (Duminică, 7 iulie 2019, 18:35)

      jeanvaljeanro [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      Cu baze militare SUA/NATO pe teritoriul lor ce le mai trebuia buget pt aparare? Americanul a platit ca neamtul sa se ocupe mai bine cu subventii pentru chirie si alte visuri comunistoide...
  • 0 (2 voturi)    
    manevra (Duminică, 7 iulie 2019, 17:57)

    sile1 [utilizator]

    Este o manevra americana de a atrage mai multi aliati in razboiul lor din Siria.

    Nu cred ca nemtii sunt atat de prosti incat sa se lase atrasi de Trump intro aventura care ar putea costa vietile soldatilor lor,poate chiar si a persoanelor civile din Germania,in eventualitatea unor atacuri teroriste.
  • -2 (2 voturi)    
    Tocmai cu Germania ti-ai gasit (Duminică, 7 iulie 2019, 18:13)

    quietguy58 [utilizator]

    Tocmai cu Germania ti-ai gasit, care paradisul occidental al islamistilor extremisti.
  • 0 (4 voturi)    
    Cererea SUA (Duminică, 7 iulie 2019, 19:06)

    Rahan5 [utilizator]

    (in spate e Senatul SUA - dominat destul de mult de englezi) a fost facuta in mod idiot. Deutschland si natiunea Deutsch nu are nici un interes national in actiunile militare aventuriste pe care le promoveaza Senatul SUA in Siria.
    Armata Deutsch este profilata din al Doilea Razboi Mondial pe auto-aparea teritoriului actual a Deutschland-ului si eventual in actiuni in cadrul NATO si nu pentru razboaie prin Asia.
    Tot dupa al Doilea Razboi Mondial, Senatul SUA si Parlamentul Englez (impreuna cu Churchill) au luat hotararea sa priveze Deutschland-ul de dreptul de posesie a unui Arsenal Nuclear prin motivari de-a lui Churchill de genul ca ,,Deutschii sant rai si Englezii sunt buni".
    (In Memorile de Razboi al lui Churchill acesta scrie chiar asa : ,,Atacul asupra Norvegiei- dovada de rautate germana" ! ) (Istorie: primii care au minat apele teritoriale ale Norvegiei si i-au incalcat grosolan neutralitatea au fost englezii cu cateva zile inainte, si nu flota lui Hitler)
    Deci, in prezent si in viitor, atunci cand englezii din SUA / Anglia se angajeaza in Aventuri Militare Agresiv - Aventuriste in Asia este bine sa-si aminteasca de declaratiile lor de acum 70 de ani cum ca ,,englezii sunt buni" si ,,nemtii sunt rai". Astfel sa nu mai faca cereri idioate de atragere a Armatei Deutsch (adica aia rai) in tot felul de aventuri razboinice anglo-americane de prin Asia.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version