Potrivit unor surse judiciare, Ionel Boldea a fost prins de către polițiști joi dimineața, în jurul orei 02.00. Autorul crimei din Făget a fost depistat într-o mașină, în apropiere de locuința sa din satul Bichigi.
Oamenii legii nu au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru imobilizarea lui, pentru că bărbatul de 33 de ani nu a opus rezistență.
Tânărul urmează să fie dus la sediul Poliției din orașul Făget pentru a fi audiat.
Un tânăr în vârstă de 33 de ani a atacat, miercuri dimineața, un bărbat și o femeie, soț și soție, aflați la jogging într-un parc din orașul Făget. Pe bărbat l-a omorât în bătaie, iar femeia a ajuns în stare gravă la spital. De asemenea, individul s-a deplasat cu o bicicletă spre localitatea Temerești, iar pe drum a mai bătut trei persoane. Ulterior, a furat o mașină, cu care a lovit un bărbat. În încercarea de a-l prinde, polițiștii au tras trei focuri de armă asupra mașinii, dar fără succes.
Suspectul crimei produse miercuri dimineață a fost surprins în imagini imediat după ce i-a atacat pe cei doi soți în localitatea Făget din județul Timiș, relatează Mediafax. Aproximativ 200 de polițiști sunt mobilizați pentru prinderea lui, fiind instituite filtre în patru județe.