Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, a anunțat marți seară că formațiunea sa va susține candidatul socialiștilor europeni la șefia Parlamentului European, informează Mediafax citând New York Times.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este sarcina socialiștilor să prezinte un candidat", a declarat Weber, după ce liderii UE au convenit asupra nominalizărilor la funcțiile cheie în cadrul UE, citează Mediafax.

Europarlamentarul italian David Sassoli a fost ales marți după-amiază drept candidat al Partidului Socialiștilor Europeni la funcția de președinte al Parlamentului European.

Alegerea viitorului președinte al Parlamentului European se va desfășura miercuri dimineața, mandatul în fruntea instituției europene având o durată de 2 ani și jumătate.

Pe lângă Sassoli, la șefia Parlamentului European mai candidează și Ska Keller (Grupul Verzilor), conservatorul Jan Zahradil și Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, relatează publicația online EUobserver.

Manfred Weber, candidatul popularilor europeni la șefia Comisiei Europene, s-a retras din cursă în favoarea Ursulei von der Leyen, care a fost nominalizată de liderii UE ignorând sistemul de tip "primul candidat" (Spitzenkandidat), ce prevede ca fiecare formaţiune paneuropeană să desemneaze câte un candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.

Oficialul a subliniat că PPE va continua să dețină funcția de președinte al Comisiei Europene, prin Ursula von der Leyen (Uniunea Creştin-Democrată, CDU), iar acest lucru reflectă rezultatul alegerilor europarlamentare.

"PPE a luptat pentru o Europă mai democratică și, în această privință, este o zi tristă pentru noi să vedem cum a procedat Consiliul European", a declarat Weber, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat marți seară la Strasbourg.

El a adăugat că PPE este un partid responsabil, astfel că europarlamentarii PPE salută rezultatul compromisului la care liderii au ajuns în cele din urmă cu privire la modul de distribuire a funcțiilor cheie în cadrul UE.

Ursula von der Leyen a fost propusă oficial pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European. Pentru funcţia de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate a fost propus oficial Josep Borrell Fontelles, ministrul de Externe al Spaniei şi fost preşedinte al Parlamentului UE.

UPDATE Preşedinţia Parlamentului European ar urma să îi revină socialistului bulgar Serghei Stanishev - dar circulă şi ipoteza italianului David Sassoli, poate în ştafetă cu germanul Manfred Weber, reprezentantul PPE. Dar aici nu există încă certitudini. S-a ales separarea nominalizărilor pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului European de restul pachetului de propuneri, potrivit Corriere dela Sera.