După arestarea de către autorităţile italiene a Carolei Rackete, acuzată că a acostat cu forţa la Lampedusa pentru a-i debarca pe emigranţii pe care i-a salvat în Mediterana, căpitanul a primit luni susţinerea şefului diplomaţiei germane, potrivit Le Temps, citat de Rador.

Nava Sea WatchFoto: Captura YouTube

Şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, a estimat luni că Italia ar trebui să o elibereze pe Carola Rackete, căpitanul navei umanitare Sea-Watch, arestată pentru că a acostat cu forţa pentru a-i debarca pe migranţi în Italia. Berlinul se opune «criminalizării salvării celor aflaţi pe mare».

«Din punctul nostru de vedere, procedura judiciară nu poate conduce decât la eliberarea Carolei Rackete», a apreciat Heiko Maas într-un tweet.

Căpitanul german de 31 de ani urma să se prezinte luni după-amiază la Agrigente (Sicilia) în faţa unui judecător italian însărcinat cu validarea arestării survenite în noaptea de vineri spre sâmbătă. Tânăra femeie, aflată în arest domiciliar la Lampedusa, ar putea fi pusă în libertate în aşteptarea procesului, potrivit surselor italiene.

În acest caz, ea ar putea fi expulzată. Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, a dat asigurări sâmbătă că a semnat deja un decret de expulzare în această eventualitate.

«Avem nevoie de urgenţă de o soluţie europeană, una care să corespundă valorilor noastre europene», a adăugat Heiko Maas. «Târguiala privind repartizarea refugiaţilor este nedemnă şi trebuie să înceteze», a mai scris acesta.

Carola Rackete riscă până la zece ani de închisoare pentru «rezistenţa opusă unei nave de război» după ce a obligat o vedetă a poliţiei însărcinată să împiedice acostarea Sea Watch să se îndepărteze pentru a nu fi lovită de chei în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Căpitanul face, de asemenea, obiectul unei anchete sub acuzaţia de a fi facilitat imigraţia clandestină şi de a fi forţat, miercuri, blocada impusă de ministrul Salvini în apele teritoriale italiene în virtutea unui decret-lege intrat în vigoare la jumătatea lunii iunie, destinat a descuraja navele ONG-urilor, pe care le acuză de a fi fost complici ai călăuzelor de imigranţi.

Într-un comunicat, organizaţia Sea-Watch a apărat manevra căpitanului său, acuzându-i pe poliţişti că au provocat incidentul, strecurându-se intenţionat între navă şi chei.