VIDEO Macron îi răspunde lui Putin: Democraţiile „au încă multe de adus”

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 29 iunie 2019, 0:21 Actualitate | Internaţional


Emmanuel Macron si Vladimir Putin
Foto: Agerpres/EPA
Emmanuel Macron a declarat vineri că democraţiile „au încă multe de adus”, adresându-i-se lui Vladimir Putin, care a criticat democraţiile occidentale într-un interviu acordat Financial Times, relatează Agerpres citând AFP.

Şeful statului francez i-a dat replica omologului său rus la începutul unei reuniuni bilaterale într-un hotel din Osaka, Japonia, care a avut loc în marja summitului G20.

„Sunt convins că, în această lume plină de incertitudini, democraţiile liberale au încă mult de făcut şi de adus”, a declarat el. „Nu este singurul model, dar este un model care există şi care are forţa sa”, a adăugat şeful statului francez, exprimându-şi speranţa privind continuarea „dialogului între democraţiile liberale şi cele care pot revendica mai puţin acest statut”.

Auzind aceste afirmaţii, preşedintele rus a zâmbit, la fel ca şi ministrul său de externe Serghei Lavrov, aşezat alături de el, a constatat un jurnalist al AFP.

Emmanuel Macron a spus că vrea să discute cu omologul său rus despre situaţia din Ucraina, Iran şi Siria. „Avem mult de lucru împreună. Şi sunt convins că, pentru că suntem şi noi şi ei membri ai Consiliului de Securitate, cooperarea între noi este esenţială”, a spus el, făcând apel la „ameliorarea” relaţiilor între Paris şi Moscova.

„Vreau să subliniez că Franţa este unul dintre principalii noştri parteneri”, a declarat la rândul său Vladimir Putin într-o scurtă introducere.

Vorbind despre primirea migranţilor în Europa, Vladimir Putin a afirmat, într-un interviu publicat în Financial Times, că „progresismul şi-a trăit traiul”. Progresiştii „nu mai pot de acum să le dicteze oamenilor ce trebuie să facă, cum au încercat să facă în ultimele decenii”.

Aceste afirmaţii au fost denunţate şi de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, prezent şi el la Osaka, care s-a declarat „în total dezacord cu argumentul potrivit căruia progresismul este depăşit”.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1406 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Democratiile da, Macron nu (Sâmbătă, 29 iunie 2019, 2:08)

    andipetre [utilizator]

    Democratiile au multe de adus si sunt singurele moduri de organizare care maximizeaza interesul cetatenilor de rand. Dar chestia aia hiperideologizata pe care o face Macron in Franta numai democratie nu e. Seamana mai mult, de fapt, cu oligarhia lui Putin, doar ca privilegiatii nu sunt atat de vizibili. Inca.

    Democratie aveau francezii cam pana la Jacques Chirac. Apoi au venit saltimbancii.
  • +1 (3 voturi)    
    Micron avea (Sâmbătă, 29 iunie 2019, 7:28)

    Observatory [utilizator]

    hârtiuță de la baba lui !
    Mare conducator acest Micron.
    Culoare preferata este cea Galbena !?
  • -1 (3 voturi)    
    Democratiile (Sâmbătă, 29 iunie 2019, 7:47)

    Kepler [utilizator]

    au multe de adus, de exemplu vestele galbene.
  • 0 (2 voturi)    
    Lui (Sâmbătă, 29 iunie 2019, 8:10)

    Jar [utilizator]

    Putin si alorlalti ca el le place iliberalismul pentru ca sunt ei la butoane;ca daca n-ar fi...
  • +2 (2 voturi)    
    Două remarci faimoase ale lui Putinique (Sâmbătă, 29 iunie 2019, 10:09)

    Spiky [utilizator]

    ”Regresismul va înlocui progresismul! Tot înainte, că înainte era mai bine!”
    ”Nu pot democrațiile să aducă cât pot dictaturile să înșface!”


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version