După ce știrea cu insula norvergiană care vrea să fie declarată primul loc din lume fără fus orar a făcut înconjurul lumii, Norvegia lămurește lucrurile: totul a fost o campanie de marketing pentru a atrage turiști, relatează AFP.

SommarøyFoto: wikipedia

Pe "insula verii", la nord de Cercul polar arctic, soarele nu apune timp de 69 de zile, din luna mai până pe 26 iulie.

Cei 320 de locuitori au lansat - sau ar fi lansat - o campanie pentru ca insula să fie prima zonă din lume care nu respectă niciun fus orar, cel puțin vara.

"Este zi constant, iar noi ne trăim viața conform acestui lucru", spune localnicul Kjell Ove Hveding. "În mijlocul nopții, la ora 2, poți vedea copii care joacă fotbal, oameni vopsindu-și casele sau aranjând gazonul, adolescenți care merg să înoate".

Neobișnuită, inițiativa a încântat mass-media din întreaga lume, inclusiv pe cele mai serioase și prestigioase. Problema: a fost o campanie de marketing pentru a atrage turiști în nordul Norvegiei.

La originea acestei operațiuni, organismul public de promovare a Norvegiei, Innovasjon Norge și-a cerut scuze miercuri că a înșelat presa.

”Publicitatea tradițională nu mai este eficace și ca atare încercăm noi moduri de a promova Norvegia”, a spus agenția.

Metoda a adus nemulțumiri. ”Că Innovasjon Norge, deținută de stat, finanțează și produce informații false este incredibil”, a spus Kristoffer Egeberg, editor al unui site de verificare a informației www.faktisk.no.

”Că o fac cu mândrie este pur și simplu înspăimântător”.