Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului va vota, miercuri, de la ora 14:00, un proiect de declarație a Parlamentului privind susţinerea noului Guvern de la Chişinău şi angajamentul pentru parcursul european al Republicii Moldova. Comisiile de politică externă au adoptat textul declarației, scrie Mediafax.

Maia SanduFoto: Captura Privesc.eu

Proiectul de declarație a Parlamentului privind susţinerea noului Guvern de la Chişinău şi angajamentul pentru parcursul european al Republicii Moldova a fost adoptat, luni, de către Comisiile reunite ale celor două camere legislative pentru politică externă.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului vor vota, miercuri, de la ora 14:00, declarația privind situația politică din Republica Moldova.

Comisia de la Veneția a constatat vineri că nu existau condițiile necesare dizolvării Parlamentului Republicii Moldova în perioada 7-8 iunie, decizia Curții Constituționale fiind bazată pe un calcul eronat al termenului limită, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituției.

În urma evenimentelor generate de deciziile Curții Constituționale, judecătorul Mihai Poalelungi, președintele instituției, și-a dat joi demisia din funcție. La 15 iunie, judecătorii Curții Constituționale au anulat ultimele hotărâri din perioada 7-9 iunie, prin care au anunțat că toate legile și hotărârile adoptate din ziua de 8 iunie se declară neconstituţionale.

Curtea Constituțională a declarat neconstituţională hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului pentru alegerea Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Legislativului. Tot în data de 8 iunie, Curtea a declarat neconstituțional decretul de numire în funcția de prim-ministru a Maiei Sandu și a noului Guvern.

Totul a început la data de 7 iunie, când Curtea Constituțională a emis un comunicat prin care a informat că președintele Igor Dodon este obligat de CC să dizolve Parlamentul, dacă nu e funcțional până pe 7 iunie, adică după 90 de zile de la data validării alegerilor parlamentare.