Statele Unite au anunțat luni sancțiuni „dure” împotriva ghidului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, și a mai multor înalți responsabili din rândul Gardienilor Revoluției, vizând direct conducerea republicii islamice pentru a spori și mai mult presiunea asupra Teheranului, relatează AFP.

Ali KhameneiFoto: Khamenei.ir

Președintele american Donald Trump, care acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arma nucleară și că este un „finanțator al terorismului”, a semnat luni un decret ce i-ar împiedica pe „ghidul suprem iranian, echipa sa și alți apropiați ai săi să aibă acces la resurse financiare esențiale”.

Potrivit lui Trump, aceste noi sancțiuni vin ca urmare a „unei serii de comportamente agresive din partea regimului iranian în ultimele săptămâni, între care și distrugerea unei drone americane”.

„Vom continua să sporim presiunea pe Teheran”, a afirmat Trump în Biroul Oval, dând asigurări că sancțiunile ar putea să fie menținute „ani de zile”.