Dacă vreți să aruncați o privire în viitor, încercați să vă uitați la Japonia. Nu va fi încurajatoare. Iată cum descrie perspectivele țării Timothy Taylor, editor-șef la Journal of Economic Perspectives: „Japonia se confruntă cu o situație în care populația și forța de muncă sunt în declin, iar segmentul vârstnicilor este în creștere. Costurile statului cu pensiile și sănătatea sunt tot mai mari, iar împreună cu tentativele de a stimula economia prin cheltuieli guvernamentale (majoritatea în infrastructură) fac ca Japonia să dețină o imensă datorie publică”.

Muntele Fuji, simbolul naționalFoto: Wikipedia

S-o spunem pe șleau: Japonia iese încet din afaceri; populația scade și țara se opune imigrației. Aceasta nu poate continua la nesfârșit. Cel mai semnificativ este că situația Japoniei este comună, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu cea a majorității economiilor avansate. Rata nașterilor scade; economia are în cel mai bun caz o creștere mică; povara datoriilor este mare și adesea continuă să sporească.

Vă amintiți sau nu, dar în anii ʼ80 Japonia era așteptată să depășească SUA ca primă economie a lumii. Firmele japoneze dominau industriile tradiționale (oțel, automobile), ca și noile tehnologii (electronica). Ce diferență pot face câteva decenii! Economia japoneză, deși uriașă, este a treia, după SUA și China. Dar lumea n-o mai invidiază. Multe practici nu mai sunt admirate ca în anii ʼ80.

Elevi in Japonia

Elevi in Japonia

Foto: www.mext.go.jp

Cea mai mare problemă este îmbătrânirea populației. Un nou raport al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), citat de Taylor și postat pe blogul său Conversable Economist, dezvăluie un fapt uimitor: se așteaptă ca jumătate din copiii japonezi născuți în 2007 să trăiască 107 ani. Între timp, nașterile sunt în declin. Rata fertilității – numărul de copii născuți de o femeie – a fost de numai 1,4 în 2016, în comparație cu media OECD de 1,7 (o rată a fertilității de 2,1 este necesară pentru ca populația să se regenereze). Numărul deceselor îl depășește pe cel al nașterilor din 2017, iar populația va scădea până în 2030 cu 8,2 milioane, echivalând cu pierderea orașului Tokyo.

Normal, există o serie de efecte. Tendințele actuale vor duce la o reducere a forței de muncă cu 25% până în 2050, în timp ce proporția dintre japonezii apți de muncă (20-64) și cei peste 65 de ani se va schimba considerabil. Acum sunt doi japonezi de vârstă activă la unul de 65 de ani sau peste; în 2050 se așteaptă să fie numai 1,3. Este descrierea unei perspective economice apocaliptice. Numărul în creștere al japonezilor vârstnici a pus deja bugetul țării sub o presiune enormă. Din 1991, cheltuielile publice sociale – în principal cu pensiile, sănătatea și asistența pe termen lung - și-au dublat cota din PIB de la 11% la 22%.

Cheltuielile în creștere finanțate prin deficit au umflat datoria publică la 226% față de PIB – „cea mai mare înregistrată vreodată în OECD” și un nivel dublu față de cel din SUA. Iar eforturile de a reduce deficitul prin tăierea cheltuilelilor sau prin creșterea taxelor riscă să restrângă veniturile lucrătorilor mai tineri și să-i descurajeze în avea copii.

Desigur, dezechilibrul populației poate fi ajustat prin mai multă imigrație. Dar acesta n-a fost niciodată binevenită într-o țară cu un atât de puternic sentiment al identității proprii. E adevărat că numărul lucrătorilor străini s-a dublat de la 700.000 în 2013 la 1,46 milioane în 2018. Totuși, ei reprezintă numai 2% din forța de muncă a Japoniei. Rezidenții străini reprezentau doar 1,9% din populație în 2017, în timp ce media OECD este 13%.

Tratementele indicate pentru suferințele Japoniei sunt evidente. Femeile trebuie să facă mai mulți copii; oamenii trebuie să muncească mai mult timp; creșterea economică trebuie accelerată. În ciuda unor mici ameliorări, toate au fost imposibil de aplicat. Dacă Japonia își va găsi calea de ieșire din această situație este incert. Există bune rațiuni (politice) să nu se facă nimic și unele mai timide (practice) de a se întreprinde ceva. Multe țări avansate, inclusiv SUA, se confruntă cu probleme similare, dar mai puțin severe. „Restul lumii va privi cu atenție”, spune OECD. S-ar putea să nu-i placă ce va vedea. (The Washington Post)