Emblematicul Espacio Bertelsmann din Madrid, fostul Centru Cultural Círculo de Lectores, a salutat cifrele remarcabile din panorama europeană pentru a dezbate și a reflecta asupra viitorului UE și a amenințărilor cu care se confruntă aceasta, scrie La Razon preluat de Rador.

Javier Solana (2010)Foto: Agerpres

Sub motto-ul "Dialogul pentru un viitor mai bun", Fundația Bertelsmann își propune să promoveze două direcții principale de acțiune: angajarea tinerilor și dialogurile internaționale. Și tocmai dialogul internațional a fost abordat joia trecută în dezbaterea "Europa, quo vadis?".

Responsabili de prezentarea vorbitorilor și de deschiderea dezbaterii au fost vicepreşedintele Fundaţiei Bertelsmann, Francisco Belil, director al Reprezentanței Comisiei Europene în Spania, Francisco Fonseca Morillo, și directorul ziarului "La Razon", Francisco Marhuenda, care le-au urat bun venit tuturor, subliniind "importanța reflectării asupra problemelor viitoare".

În acest sens, fostul secretar general al NATO și fostul Înalt Reprezentant al UE, Javier Solana, a reamintit că viziunea viitorului este marcată de "optimism" și, ca exemplu, el a făcut aluzie la prezența ridicată de la alegerile europene. "Ar trebui să fim mai fericiți decât în mod normal când vorbim despre alegerile europene, deoarece rezultatele au fost mai bune decât speram. Este adevărat că vechea coaliție a dispărut, dar acest lucru nu trebuie să fie rău". Solana a subliniat importanța de a trimite în Parlamentul European nişte persoane care sunt dispuse și capabile să fie mari lideri. "Trebuie să ne întoarcem la originea acelui germen al UE, care a fost creată într-o zi cu cea mai bună speranţă".

În definirea strategiei de securitate comunitară a subliniat ca esențial faptul că "UE dorește să aibă autonomie strategică". "În lumea în care trăim, rolul UE este foarte important. Suma bilateralelor nu atinge o unilateralitate. Trebuie să facem un efort și să înțelegem că problemele globale pot fi apărate doar dintr-o poziție unilaterală".

Ca exemplu, el a citat războiul sirian și problema refugiaților. "Trebuie să continuăm să ne gândim cum să gestionăm această criză și să negociem mai mult cu țările africane pentru a rezolva problema".

Apoi a venit rândul d-nei Isabell Hoffmann, un cercetător de la Bertelsmann Stiftung și fondator al tinerei platformei Eupinions, care a prezentat primele rezultate ale proiectului în Spania, care arată că într-un cadru extrem de agitat de numeroasele evoluții politice actuale, spaniolii, în special, sunt mult mai pozitivi în ceea ce privește politica decât restul Europei. Rezultatele cercetării arată că atitudinea cetățenilor față de politică nu este la fel de eurosceptică, după cum credem noi. "Când îi întrebăm pe respondenți despre principii, constatăm că oamenii susțin foarte mult Uniunea Europeană", a spus d-na Hoffmann.

"Cu toate acestea, când îi întrebăm despre politica europeană actuală, majoritatea nu crede că este vorba despre o politică corectă şi nici nu are aşteptări legate de îmbunătăţirea ei",a adăugat ea.

Alți experți au răspuns la întrebarea despre cea mai mare provocare cu care se confruntă Europa acum. Hoffman a făcut aluzie la modul în care UE își îndeplinește promisiunile: "Nu poți promite unitate într-o lume din ce în ce agitată, ci trebuie să demonstrăm unitatea.“

Cercetătorul de la Real Instituto Elcano, Salvador Llaudes a spus că "Statele Unite reprezintă una dintre cele mai mari puteri care sunt amenințătoare pentru UE", deși "noi am crezut întotdeauna că ele sunt marele nostru aliat". Directorul CIDOB, Pol Morillas, a declarat că "cetățenii doresc să se implice mai mult în politicile europene", în timp ce directorul ECFR Madrid, José Ignacio Torreblanca, a spus că "societatea s-a mobilizat pentru că a văzut că există riscuri", o aluzie la ascensiunea populismului în Europa și participarea ridicată de la alegeri.

Printre alte teme-cheie care care au apărut în dezbatere s-a numărat şi problema poluării mediului și a schimbărilor climatice, despre care s-a discutat şi la summitul de la Bruxelles. În acest sens, Javier Solana a indicat că "Parisul a fost un exercițiu cu adevărat constructiv".