Cetățenii din Istanbul se întorc duminică la urne pentru a-și alege primarul, după anularea victoriei candidatului opoziției în primul scrutin de pe 31 martie, relatează AFP.

ErdoganFoto: Captura YouTube

Principalii contracandidați vor fi Binali Yildirim, candidatul Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), și Ekrem Imamoglu, candidatul principalei formaţiuni politice de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP).

Mulți observatori consideră că președintele Erdogan va ieși slăbit din aceste noi alegeri, indiferent de rezultat.

Înfrângerea din 31 martie a AKP la Istanbul, oraş pe care partidul îl controla de 25 de ani, a reprezentat o lovitură fără precedent la adresa preşedintelui Erdogan, care a declarat în mai multe rânduri că "cine câştigă Istanbulul, câştigă Turcia".

Imamoglu, un fost primar de district, l-a devansat cu aproximativ 13.000 de voturi pe Yildirim, fost premier şi apropiat al preşedintelui Erdogan.

După o ploaie de contestaţii din partea AKP, care denunţau "neregularităţi în masă", Comisia Electorală Centrală (YSK) a produs la începutul lunii mai un cutremur când a anunţat anularea rezultatelor scrutinului municipal câştigat de candidatul opoziţiei Ekrem Imamoglu şi organizarea de noi alegeri pe 23 iunie.

Decizia a fost criticată de aliaţii occidentali ai Turciei. Washingtonul a declarat că o "democraţie turcă sănătoasă este în interesul Turciei şi a partenerilor săi". Berlinul a apreciat că decizia YSK nu a fost "transparentă" şi este "de neînţeles".

Acestor critici, preşedintele Erdogan le-a răspuns afirmând că "cei care încearcă să îl răstoarne pe preşedintele ales al Venezuelei nu sunt în măsură să vorbească despre democraţie". Şeful statului turc a mai adăugat că "cei care nu pot să se ridice împotriva terorismului israelian nu au nimic de spus în legătură cu lupta noastră pentru respectarea drepturilor".

Erdogan pierde oricum

Dacă Imamglu câștigă din nou, s-ar putea crea ”un haos major în interiorul AKP”, este de părere Ayse Ayata, profesoară de științe politice la Universitatea tehnică din Ankara.

Acest lucru i-ar submina imaginea mașinăriei electorale și va crea disensiuni în interiorul partidului, a estimat ea.

Dacă va câștiga Yildirim, experții spun că va fi o ”victorie à la Pirus”, pentru că a fost obținută după anularea controversată a primului scrutin.

Comunitatea internațională ”și-ar pierde și mai mult încrederea în procesul democratic din Turcia”, preconizează profesoara.

Și eventuale tensiuni între Occident ar putea cântări asupra economiei Turciei, care suferă deja de inflație și de căderea vertiginoasă a lirei turcești.