Vladimir Putin s-a declarat dispus să discute cu Donald Trump la summitul G20 de la Osaka

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 20 iunie 2019, 20:19 Actualitate | Internaţional


Donald Trump si Vladimir Putin
Foto: Agerpres/EPA
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că este pregătit să poarte discuții cu omologul său american Donald Trump dacă și cealaltă parte este de acord, adăugând că lansarea candidaturii lui Trump pentru un al doilea mandat ar putea complica relațiile dintre SUA și Rusia, relatează Mediafax citând Reuters.

Trump a declarat la rândul lui că dorește să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Osaka, de săptămâna viitoare, deși Moscova anunțase că încă nu a primit o invitație formală pentru a lua parte la astfel de discuții.

Relațiile dintre SUA și Rusia sunt în continuare tensionate din cauza problemelor din Siria, Ucraina sau Venezuela, precum și ale acuzațiilor privind intervenția Rusiei în politica americană, situație pe care Moscova a negat-o în tot acest timp.

Putin afirmase la începutul lunii că relațiile dintre Moscova și Washington se înrăutățesc pe zi ce trece.

„Dialogul este întotdeauna un lucru bun, este mereu nevoie de el”, a declarat Putin în cadrul unei emisiuni, fiind chestionat în legătură cu discuțiile cu Trump.

„Desigur, dacă partea americană își arată interesul... noi suntem pregătiți pentru un dialog”, a adăugat Putin.

Liderul de la Kremlin a declarat că cele două state au multe de discutat, inclusiv stabilitatea nucleară strategică. Un acord de referință privind controlul armelor se află în curs de reînnoire, ambele părți anunțându-și retragerea din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), ceea ce a dus la apariția temerilor legate de o nouă cursă a înarmării la nivel mondial.

Totuși, Putin a afirmat că dorința lui Trump de a câștiga un nou mandat la Casa Albă ar putea complica lucrurile.

De asemenea, acesta a declarat că dorește ca cele două țări să discute despre securitatea cibernetică.

















690 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version