Un joc profund periculos de brinkmanship [termen consacrat în Războiul Rece: a escalada o criză până pe buza prăpastiei - n.trad.] se desfășoară în Golf. Două atacuri asupra unor petroliere, la distanță de abia o lună, au fost atribuite de SUA Iranului. Deși Teheranul a negat că e responsabil pentru incidente, el a anunțat luni că în 10 zile va depăși limita impusă stocului său de uraniu îmbogățit printr-un tratat nuclear istoric, din care Washingtonul s-a retras anul trecut. O spirală a escaladării riscă să se instaleze într-una dintre cele mai volatile regiuni ale lumii, potrivit unui editorial Financial Times, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

SUA au dezvăluit o filmare neclară cu o navă abordând unul dintre tancurile atacate săptămâna trecută, dar ea în sine este neconcludentă. Regatul Unit a susținut fără rezerve evaluarea americană cum că Iranul ar fi responsabil. E un indiciu cu privire la cât de mult a fost subminată credibilitatea SUA de războiul din Golf din 2003 și ulterior de către administrația lui Donald Trump faptul că partenerii europeni s-au arătat a fi extrem de sceptici față de acuzație.

SUA și Regatul acuză că Teheranul își demonstrează capacitatea de a perturba traficul pe ruta maritimă pe unde trece o cincime din țițeiul extras din mare al lumii, deși abținându-se de la încălcarea unor linii roșii care ar declanșa represalii imediate. Totuși, chiar dacă ar fi adevărat, ar fi o consecință a deciziei neinspirate a Casei Albe a lui Trump de acum 13 luni de a se retrage din acordul nuclear încheiat de Obama cu Iranul - Plan de Acțiune Comun Cuprinzător (JCPOA).

Strategia SUA funcționează cel puțin parțial. Trump urmărea să aplice „presiune maximă” pe Teheran. Suplimentarea sancțiunilor a provocat prăbușirea exporturilor de petrol iraniene. Economia țării s-a întors în recesiune. Rialul s-a scufundat, alimentând inflația.

Celălalt aspect al strategiei - a forța Iranul să renegocieze acordul, considerat de Washington drept prost, și sistarea sprijinului pentru milițiile regionale - a eșuat lamentabil. Din contră, acțiunile SUA îi întăresc pe adepții liniei dure de la Teheran și îi determină să mărească miza. Deși SUA au oferit discuții „necondiționate”, Iranul refuză să cedeze la presiune. Retragerea SUA din acordul nuclear a distrus orice stimulent pentru a se avea încredere în SUA. O misiune de mediere a lui Shinzo Abe de săptămâna trecută s-a încheiat cu conducătorul suprem Ali Khamenei spunându-i premierului japonez că Teheranul nu va mai repeta „experiența amară” a discuțiilor cu SUA.

După ce a respectat JCPOA un an, dar n-a cunoscut decât un laț american mereu mai strâns, Iranul își întărește acum mâna amenințând cu „eliberarea” de tratatul nuclear. Fapt ce pune presiune și pe ceilalți semnatari ai acordului - China, Rusia, Germania, Franța și Regatul Unit - pentru a ajuta Iranul să reziste sancțiunilor americane.

Situația nu e pe muchie de cuțit. E improbabil ca SUA să permită o a treia serie de atacuri asupra unor petroliere fără a da o replică. Ieșirea Iranului din acordul nuclear ar presupune colapsul total al înțelegerii. Capitalele UE, care au încercat să mențină acordul în viață, trebuie să găsească modalități de a sprijini economia Iranului.

Amenințarea unor sancțiuni americane secundare a determinat practic toate companiile occidentale mari să părăsească Iranul. Semnatarii europeni s-au gândit să dea ajutor creând un vehicul special, Instext, dar care n-a devenit încă funcțional. Ei trebuie să lucreze de urgență la îndepărtarea obstacolelor birocratice din fața utilizării Instext pentru a putea trimite ajutoare de milioane de euro - alimente și medicamente. Statele europene ar trebui totodată să preseze SUA să dezvăluie orice dovadă ar deține privind implicarea Iranului în atacurile asupra petrolierelor.

Mai important, SUA, Iranul și alt state din Golf ar trebui să dea dovadă acum de cea mai mare reținere. Lucrul necesar nu este o conflagrație regională, ci o revenire la acel gen de diplomație care a permis ca acordul nuclear cu Iranul să fie realizat.