Macron ar putea renunţa la colaborarea cu Ciudadanos în noul grup din PE, ca urmare a alianţelor acestui partid cu extrema-dreaptă
„Nu putem ignora ce se întâmplă la nivel naţional şi local (...) O platformă comună între Ciudadanos şi extrema-dreaptă repune în discuţie cooperarea politică pentru construirea unui grup centrist înnoit în cadrul Uniunii Europene”, a indicat Palatul Elysse.
„Este necesară o coerenţă ideologică. Un grup progresist şi liberal nu îşi poate permite să fie acuzat de slăbiciune sau ambiguităţi prin apropierea de forţe populiste”, explică preşedinţia franceză, după ce guvernul de la Paris avertizase partidul Ciudadanos, prin intermediul Ministerului francez pentru Afaceri Europene, că alianţele cu extrema-dreaptă nu corespund „valorilor” noului grup din care acest partid face parte în PE şi l-a atenţionat că ar putea suporta „consecinţe”.
Partidul lui Macron, Republica în Mişcare (lista „Renaissance” la alegerile europene din 26 mai), şi Ciudadanos s-au aliat în noul grup liberal format la iniţiativa preşedintelui francez în Parlamentul European, grupul „Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa + Renaissance + USR PLUS”, redenumit „Renew Europe” („Înnoim Europa”). Acest grup încearcă să fie un grup ''balama'' în noul legislativ european pentru a forma o majoritate progresistă, după ce popularii şi socialiştii nu mai au împreună majoritatea pe care o aveau în legislatura care s-a încheiat. Grupul „Renew Europe” are în prezent 106 eurodeputaţi, dintre care şapte provin din Ciudadanos.
Acest partid spaniol a convenit în weekendul trecut cu formaţiunea de extremă-dreapta Vox şi cu Partidul Popular (PP) să-şi împartă posturile de conducere în adunările regionale din Madrid şi Murcia. Sâmbătă, Partidul Popular a anunţat că a recâştigat primăria capitalei Madrid - condusă de trei ani de socialişti -, după ce a încheiat cu Ciudadanos un pact sprijinit şi de formaţiunea Vox. În prezent continuă şi alte negocieri pentru colaborări pe plan local după alegerile locale, desfăşurate în Spania în aceeaşi zi cu scrutinul european.
Partidul Ciudadanos a răspuns acuzaţiilor franceze afirmând că are o „colaborare strânsă cu partidul lui Macron”, o replică mai dură venind din partea formaţiunii Vox, care a denunţat „ingerinţa franceză”. „O asemenea intruziune în suveranitatea unui stat membru nu-şi are locul în UE”, consideră Ivan Espinosa, un parlamentar al acestui partid, după ce liderul său, Santiago Abascal, a criticat pe Twitter „interferenţa umilitoare” a preşedintelui Macron, care „tratează Spania ca şi când ar fi o provincie franceză”.
Noul grup din Parlamentul European, care include formațiunea lui Macron și USR-PLUS, se cheamă ”Renew Europe”
Nathalie Loiseau renunță la candidatura pentru șefia grupului Renew Europe / Europarlamentar francez: Dacian Cioloș ar trebui să joace un rol important
Dacian Cioloș intenționează să candideze la președinția grupului ”Renew Europe” (surse)

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon