Anchetă în Marea Britanie după decesul a cinci pacienţi infectaţi cu listeria din mâncare

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 15 iunie 2019, 21:23 Actualitate | Internaţional


Sandvis cu somon
Foto: Wikimedia Commons
Autorităţile sanitare britanice au demarat o investigaţie urgentă după moartea a cinci pacienţi care au mâncat în spitale sandvişuri ori salate contaminate cu bacteria listeria, relatează sâmbătă agenţiile Xinhua şi Press Association, citate de Agerpres.

Alţi cinci pacienţi, de asemenea diagnosticaţi cu listerioză, sunt în stare gravă. Primele informaţii menţionau trei decese în spitale din Manchester şi Liverpool, ulterior încă doi pacienţi decedând din cauza infecţiei cu această bacterie.

Ministrul sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că a dispus Serviciului Naţional de Sănătate (National Health Service - NHS) să efectueze o analiză amănunţită a alimentelor servite în spitale.

Autorităţile sanitare examinează printre altele dacă precedentele cazuri de listerioză din ultimele două luni au vreo legătură cu actuala epidemie.

Au fost retrase sandvişurile şi salatele din loturile despre care există indicii că au provocat ultimele infecţii, iar furnizorul acestor alimente, The Good Food Chain, a anunţat că a încetat producţia lor în timp ce se desfăşoară investigaţia. Acest furnizor a fost la rândul său aprovizionat de fabricantul de produse din carne North Country Cooked Meats, care de asemenea a anunţat suspendarea producţiei, în urma unor teste pozitive privind prezenţa respectivei bacterii.

Deocamdată autorităţile britanice nu au înregistrat alte cazuri de infecţii în afara celor din spitale.


Listeria este o bacterie care se găseşte deseori în alimente şi care, la oamenii sănătoşi, nu provoacă boli. În schimb, afectează persoanele slăbite - persoane în vârstă, femei însărcinate, persoane cu boli grave precum cancer şi diabet - în aceste situaţii putând fi mortală.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6745 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version