Zuzana Caputova a devenit sâmbătă prima femeie care ocupă funcția de președinte al Slovaciei, după ce a fost învestită în funcție și a depus jurământul, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Zuzana CaputovaFoto: Agerpres/AP

Caputova, cunoscută pentru discursul său privind combaterea corupției, a câștigat alegerile prezidențiale din luna martie, iar în luna mai partidul său, Slovacia Progresistă (de opoziție), a câștigat și alegerile europarlamentare.

Reuters notează că ascensiunea partidului Slovacia Progresistă a avut loc ca urmare a asasinării, în februarie 2018, a jurnalistului Jan Kuciak, care investiga mai multe dosare de corupție la nivel înalt, iar discursul anticorupție al Zuzanei Caputova a fost decisiv în victoria acesteia în cursa pentru ocuparea funcției de președinte.

În cadrul discursului susținut sâmbătă, Caputova a declarat că oficialii care s-au dovedit incapabili să combată corupția ar trebui să fie demiși și a promis să facă în așa fel încât sistemul de justiție din țară să fie corect pentru toată lumea.

„Potrivit Constituției, oamenii sunt liberi și egali în drepturi, ceea ce înseamnă că nimeni nu este atât de puțin relevant încât să i se compromită drepturile și nimeni nu este atât de puternic încât să fie deasupra legii”, a spus Caputova. „Prea mulți oameni simt că nu aceasta este realitatea în țara noastră. Sentimentul că sistemul este nedrept a crescut”, a adăugat ea.

Președintele Slovaciei are prerogative limitate, însă este cel care numește premierul și are drept de veto în ceea ce privește numirile procurorilor și judecătorilor de rang înalt.