Cele șapte țări mediteraneene din Europa de Sud, care s-au întâlnit vineri în Malta sub egida Med7, au cerut din nou Turciei să "înceteze activitățile ilegale", referindu-se la intenția Ankarei de a fora în apele din zona economică exclusivă a Ciprului, relatează AFP.

CipruFoto: Google Maps

"Regretăm profund faptul că Turcia nu a răspuns la solicitările repetate ale UE ce condamnă acțiunile ilegale ale Turciei" în aceastăzona, spun țările Med7 în declarația finală.

"Dacă Turcia nu va opri acțiunile sale ilegale, cerem UE să ia în considerare măsurile corespunzătoare, în solidaritate cu Cipru", continuădeclarația.

"UE nu va avea nici o slăbiciune" pe acest subiect, a adăugat președintele francez Emmanuel Macron după summit.

De la începutul lunii mai UE a avertizat Ankara, după ce autoritățile turcești au anunțat planurile de a fora în căutarea depozitelor de gaz până în septembrie într-o zonă pe care Ciprul spune că seaflăînzonasaeconomicăexclusivă.

"Turcia încalcă legile internaționale, este o invazie a zonei noastre economiceexclusive, și nu recunoaște Ciprul. Sunt mulțumit de mesajul puternic al partenerilor noștri, de solidaritate cu Ciprul și laadresa Turciei", a declarat președintele cipriot Nicos Anastasiades.

Republica Cipru îșiexercită autoritatea numai pe cele două treimi din sud ale insulei. Partea de nord a fost ocupată de Turcia în 1974.

În ultimii ani, descoperirea depozitelor uriașe de gaz din regiune a determinat apariția interesului pentru zonă. Ciprul a semnat contracte de explorare cu giganți din industria hidrocarburilor, cum ar fi compania italiană ENI, cea franceză Total sau americanii de la ExxonMobil.

Dar Ankara se opune oricărei explorări și exploatări a acestor resurse de gaz care ar exclude Republica Turcă a Ciprului de Nord, auto-proclamată în a treia parte a insulei și nerecunoscută de comunitatea internațională.