Cursa pentru succesiunea Theresei May este deschisă, iar surprizele au început deja. Cea mai importantă dintre ele a fost modul nu prea călduros în care partidul a primit candidatura lui Michael Gove după ce acesta a dezvăluit un consum anterior de cocaină. Se pare că partidului nu i-a plăcut mărturisirea, pe care ar fi considerat-o inutilă, și l-a penalizat pentru aceasta, potrivit Jornal Economico, citat de Rador.

Jeremy HuntFoto: Flickr/ Ted Eytan

De începutul slab al unuia dintre cei mai proeminenți dintre cei zece candidați la conducerea Partidului Conservator profită Jeremy Hunt, ministru de externe, care pare să aibă oarece șanse de a-și impune viziunea moderată asupra Brexit-ului. În deplină contradicție cu Boris Johnson, care continuă să fie indicat drept cel mai puternic candidat, Hunt a prezentat o propunere bazată pe un Brexit blând, care să permită o trecere lină a economiei în afara Uniunii Europene.

Discursul a fost bine primit, deși toată lumea știe că o parte importantă a conservatorilor doreşte un Brexit dur și lipsit de acord, așa cum susține Johnson. Dar, potrivit presei britanice, nu fiecare partid poate sta în spatele unei viziuni care poate îngreuna situaţia - într-un context în care cifrele mari sunt deja în derapaj: economia Regatului Unit s-a diminuat, iar producţia industrială a înregistrat o încetinire de aproximativ 2,7% în luna martie, ceea ce indică acumularea de dificultăți.

Speranța lui Hunt este că partidul va fi sensibil la aceste cifre și că va privi ieşirea fără acord așa cum este ea: un pas în necunoscut, ale cărui contururi nimeni nu a fost încă în stare să le anticipeze în mod clar.

Deocamdată, Hunt - pe care detractorii obişnuiesc să-l considere o versiune masculină a Theresei May - a dobândit două adeziuni serioase: ministrul muncii și pensiilor, Amber Rudd, și ministrul apărării, Penny Mordaunt. "Am încredere în el pentru gestionarea Brexit-ului, pentru că l-am văzut vorbind despre asta la ședințele Consiliului de Miniștri de anul trecut", a declarat Mordaunt, citată de ziarele britanice.

Într-un scenariu în care nici unui candidat nu-i trece prin minte să solicite anticiparea alegerilor - popularitatea pe care Jeremy Hunt ar putea s-o aibă în Regatul Unit se dovedește a fi o veste bună pentru Bruxelles, care nu are nici un interes să vadă la cponducerea guvernului pe cineva care nu este deloc interesat să mențină un dialog constructiv cu Uniunea Europeană în etapa ieşirii, dar mai ales atunci când va fi necesar să se stabilizeze din nou relațiile economice dintre cei 27 și fostul său stat membru.