Kim Jong Un și-a trimis sora în Coreea de Sud pentru o întărire a relațiilor dintre cele două țări

de Gabriela Florea     HotNews.ro
Miercuri, 12 iunie 2019, 22:37 Actualitate | Internaţional


Kim Jong Un
Foto: kcra.com
Sora mai mică a liderului Kim Jong Un a vizitat miercuri zona demilitarizată coreeană pentru a-și prezenta omagiul față de fosta primă doamnă a Coreei de Sud, care a murit la începutul acestei săptămâni. Aceasta este primul semn de apropiere dintre cele două țări din ultimele luni, scrie The Washington Post.

Sora mai mică a lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, s-a deplasat până în satul transfrontalier Panmunjom. Ea a adus o coroană de flori și o scrisoare în care fratele ei își exprimă condoleanțele în legătură cu moartea fostei doamne din Coreea de Sud, Lee Hee-ho. Fosta prima doamnă a murit lunea aceasta, iar Kim Jong Un o considera pe fosta primă doamnă, Lee Hee-ho ca fiind „dragă inimii sale", potrivit unui oficial prezidențial sud-coreean.

Lee Hee-ho a fost soția președintelui sud-coreean Kim Dae-jung, care a condus țara din 1998 până în 2003. Kim Dae-Jung a fost primul lider sud-coreean care s-a întâlnit cu președintele Coreei de Nord de atunci, Kim Jong Il, tatăl lui Kim Jong Un, în anul 2000.

Cu zâmbetul pe buze, Kim Yo Jong a salutat oficialii sud-coreeni după care le-a înmânat un dosar violet în care se afla scrisoarea de la Kim Jong Un. Întâlnirea a durat un sfert de oră și a fost prima interacțiune la nivel înalt între cele două state, asta după evenimentele de la summitul din Hanoi, la sfârșitul lunii februarie.

Consilierul pentru securitatea națională din Coreea de Sud, Chung Eui-yong, și-a exprimat miercuri recunoștința profundă în numele președintelui țării sale, Moon Jae-in, pentru „mesajul special și pentru florile trimise de către președintele Kim", conform CNN. Yong a mai spus că speră că moartea fostei prime doamne va putea aduce cu ea "reînnoirea promisiunii noastre de a lucra pentru un viitor pașnic și prosper pentru poporul coreean".

Întâlnirea a avut loc într-un moment delicat al relațiilor dintre cele două țări, care sunt încă, din punct de vedere tehnic în război, deoarece Acordul de Armistițiu semnat în 1953 a formalizat doar încetarea focului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3144 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version