Parlamentul sirian a adoptat miercuri un proiect de lege care încredințează gestionarea și expansiunea portului comercial Tartus, cel mai mare al țării, unei companii rusești, pentru o perioadă de 49 de ani, scrie agenția oficială de presă Sana, preluată de AFP.

Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

Damasc a dezvăluit în aprilie acest acord cu societatea rusă Stroytransgaz (STG). Moscova, care susține militar puterea siriană, joacă un rol economic important în această țară, care ar urma să crească odată cu reconstruirea acestei țări devastate de războiul care a început în 2011.

Proiectul de lege urmează să fie transmis președintelui Bașar al-Assad pentru promulgare. Textul prevede o conducere formată din trei membri ai societății siriene și trei ai companiei rusești, potrivit Sana.

Înființată în 1991, Stroytransgaz este una dintre cele mai mari companii de construcții din Rusia. Deținută în proporție de 80% de un oligarh apropiat de Kremlin, Ghenadi Timcenko, societatea este sub impactul sancțiunilor occidentale după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea, în martie 2014.

În martie 2018, Siria acordase acestei societăți o concesiune pentru 50 de ani pentru a investi și extrage fosfat din regiunea centrală Palmira.

Potrivit contractului pentru portul Tartus, Siria ar urma să beneficieze în timp de până la 35% din veniturile înregistrate de port iar compania rusească se angajează să investească 50 de milioane de dolari pentru dezvoltare și construcția unui port adiacent, după cum a declarat ministrul Transporturilor, Ali Hammoud.

În trecut, Hammoud asigura că Stroytransgaz va investi până la 500 de milioane de dolari pentru extinderea portului.

Rusia a stabilit în septembrie 2015 o bază navală la Tartus, nu departe de portul comercial.

Războiul nu a împiedicat companiile rusești să investească în ultimii ani în Siria, în special în sectoarele petrolier, gaze sau minier.