Sari direct la conținut

Franța vrea să introducă stimulente pentru ca oamenii să rămână în câmpul muncii dincolo de vârsta de pensionare / Vor fi reduse ajutoarele de șomaj, dar și taxele pe venit pentru clasa mijlocie

HotNews.ro
Franța vrea să introducă stimulente pentru ca oamenii să rămână în câmpul muncii dincolo de vârsta de pensionare / Vor fi reduse ajutoarele de șomaj, dar și taxele pe venit pentru clasa mijlocie

Prim-ministrul Franței, Edouard Philippe, a spus miercuri că guvernul va introduce stimulente pentru francezii care rămân în câmpul muncii dincolo de actuala vârstă minimă de pensionare, respectiv 62 de ani, relatează Reuters. De asemenea, premierul a spus că ajutoarele de șomaj pentru persoanele cu venit mai mare vor fi diminuate gradual pentru a încuraja oamenii fără loc de muncă să se întoarcă în câmpul muncii mai repede.

”Așa cum a spus președintele, trebuie să muncim mai mult timp”, a spus Philippe parlamentarilor într-un discurs care descrie politicile prioritare viitoare ale guvernului președintelui Emmanuel Macron.

”Vom menține posibilitatea de pensionare la 62 de ani, dar vom stabili o vârstă pivot și stimulente pentru a munci mai mult”, a spus el.

De asemenea, Philippe a confirmat că va reduce taxa pe venit pentru clasa mijlocie, așa cum a anunțat Emmanuel Macron mai devreme anul acesta, și va elimina complet un impozit pe locuință care a fost redus după alegerea lui Macron.

Subliniind prioritățile generale ale politicii sale în doi ani în președinția lui Macron, Philippe a mai spus că firmele care angajează lucrători ar fi stimulate să nu utilizeze contracte pe termen scurt, care sunt comune în Franța.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro