Prim-ministrul britanic, Theresa May, a plecat de la conducerea Partidului Conservator, deschizând oficial cursa pentru desemnarea celui care va avea greaua sarcină să reuşească acolo unde ea a dat greş: să pună în practică Brexit. Pentru a-i urma, trebuie mai întâi să fii ales în fruntea Partidului Conservator. Depunându-şi candidaturile luni, 10 iunie, pretendenţii se angajează într-o luptă pentru putere adesea plină de răsturnări şi de lovituri de pumnal în spate, scrie Le Point, citat de Rador.
Prima etapă: să conducă partidul
Se pot angaja în cursă deputaţi conservatori care beneficiază de sprijinul a cel puţin opt colegi. Deputaţii votează candidaţii mai întâi într-o serie de voturi cu buletine secrete până ce nu mai rămân decât doi. Apoi, membrii partidului îi departajează pe finalişiti, după o campanie dusă în tot Regatul Unit. Numele câştigătorului ar trebui să fie cunoscut până la sfârşitul lui iulie.
Dar departe de a fi liniştită, competiţia este adesea plină de răsturnări. Nu toţi candidaţii intră în cursă pentru a câştiga şi unii, o data eliminaţi, îşi vor condiţiona sprijinul pentru un rival de acordarea uni post de ministru. Ne putem aştepta de asemenea la lovituri sub centură între rivali şi scurgeri de dosare jenante în presă.
Direcţia Downing Street
Noul şef al Partidului Conservator nu devine instantaneu prim-ministru. În 2016, Theresa May era şefa partidului de două zile când David Cameron i-a lăsat locul în Downing Street. Dna May îşi poate acorda astfel o zi-două de tranziţie. Ea va rămâne în fruntea guvernului Majestăţii Sale până ce o va informa pe regina Elisabeta II de demisia sa. Suverana va numi atunci un succesor.
Regina alege persoana cea mai susceptibilă să aibă încrederea Camerei Comunelor, adică şeful celui mai mare partid politic. În cazul de faţă, este vorba de conservatori, care dispun de o majoritate absolută în Camera Comunelor datorită sprijinului DUP, mic partid unionist din Irlanda de Nord.
Favoritul pierde
La conservatori, favoritul n-a câştigat niciodată... până acum. În 1965, Reginald Maudling era considerat favorit, dar a câştigat Edward Heath. Edward Heath a provocat noi alegeri în 1975 pentru a-şi consolida autoritatea şi era considerat că va câştiga uşor. Dar fără a o lua în calcul pe Margaret Thatcher, care s-a impus spre surpriza generală, devenind prima femeie care conducea Partidul Conservator. Edward Heath nu i-a iertat-o niciodată.
În 1990, Margaret Thatcher trebuie să-şi facă valizele după un balotaj cu rivalul ei, Michael Heseltine. John Major intră atunci în cursă şi îl bate pe Michael Heseltine. În 2005, David Davis era dat câştigător, dar a fost devansat de David Cameron, un outsider tânăr şi modernizator. Şi la votul din 2016, care s-a încheiat cu victoria Theresei May, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, pleca favorit înainte ca aliatul lui, Michael Gove, să-l abandoneze, obligându-l să renunţe.
Datele cheie
10 iunie: depunerea candidaturilor. Pretendenţii au nevoie de sprijinul a cel puţin opt deputaţi conservatori.
11 şi 12 iunie: primele audieri ale candidaţilor de către deputaţii conservatori.
13 iunie: primul vot al deputaţilor. Candidaţii care obţin mai puţin de 17 voturi sunt eliminaţi. Dacă au cu toţii mai multe, candidatul cu cele mai puţine voturi este eliminat.
16 iunie: prima dezbatere televizată pe Channel 4.
17 iunie: audierile candidaţilor de către deputaţii conservatori.
18 iunie: al doilea tur de vot. Candidaţii care obţin mai puţin de 33 de voturi sunt eliminaţi. Dacă obţin toţi mai multe voturi, candidatul cu cele mai puţine voturi este eliminat. Urmează o nouă dezbatere televizată la BBC.
19 iunie: al treilea tur de vot. Candidatul cu cele mai puţine voturi este eliminat.
20 iunie: al patrulea şi al cincilea tur de vot. Deputaţii conservatori trebuie să reducă în acest stadiu la doi numărul candidaţilor.
22 iunie: primele dezbateri în faţa membrilor partidului conservator.
28 şi 29 iunie: summit G20 la Osaka, la care Theresa May, în calitate de prim-ministru demisionar, trebuie să participe.
13 iulie: a treia aniversare a Theresei May în fruntea executivului britanic.
Săptămâna care începe cu 22 iulie: după un vot al celor circa 160.000 de membri ai Partidului Conservator pentru departajarea celor doi finalişti, câştigătorul devine prim-ministru.
25-27 august: conferinţă G7 la Biarritz, la care trebuie să ia parte noul şef al executivului britanic.
29 septembrie - 2 octombrie: congresul anual al conservatorilor la Manchester, în faţa căruia trebuie să vorbească noul prim-ministru.
17 şi 18 octombrie: summit european la Bruxelles. Prim-ministrul britanic va participa dacă Brexit nu a avut loc până la această dată.
31 octombrie: data Brexit, dacă nu va fi o nouă amânare.
Cine sunt cei 11 pretendenţi?
ANDREA LEADSOM: Ferventă avocată a Brexit, ministru pentru relaţiile cu Parlamentul, a demisionat a sfârşitul lui mai, în dezacord cu strategia Theresei May. Dna Leadsom vrea să părăsească UE fără acord, sperând totuşi să ajungă la anumite aranjamente. Ea a fost finalista nefericită din cursa pentru postul de şef al guvernului în 2016.
ESTHER MCVEY: Esther McVey a demisionat în noiembrie 2018 din postul de ministru al muncii în guvernul Theresei May, fiind împotriva acordului de retragere încheiat în aceeaşi lună între prim-ministru şi UE privind Brexit. Ea susţine o "ruptură netă" de UE. Gata pentru un "no deal" pe 31 octombrie.
BORIS JOHNSON: Fostul primar al Londrei, "Bojo", 54 de ani, a fost unul din marii artizani ai victoriei Brexit la referendumul din iunie 2016. El vrea ca Regatul Unit să iasă din UE pe 31 octombrie, cu un acord renegociat sau fără. Fost ministru al afacerilor externe al Theresei May, el n-a încetat să critice strategia ei în negocierile cu Bruxellesul, înainte de a părăsi guvernul. Abil şi carismatic, el este marele favorit al militanţilor de la bază. El ameninţă că nu va plăti factura Brexit - o sumă evaluată între 40 şi 45 de miliarde de euro - dacă UE nu acceptă condiţii mai bune pentru ţara lui.
SAJID JAVID: Numit în 2018 la conducerea ministerului de interne, Sajid Javid, 49 de ani, este un fost bancher de afaceri, fiu al unui şofer de autobus pakistanez. El e susţinut de populara şefă a Partidului conservator din Scoţia, Ruth Davidson.
DOMINIC RAAB: Numit ministru pentru Brexit în iulie 2018, Dominic Raab a demisionat patru luni mai târziu, opunându-se acordului dnei May. Fost avocat specializat în drept internaţional, acest deputat ultra-liberal şi eurosceptic de 45 de ani, este una dintre figurile din noua gardă a conservatorilor.
MICHAEL GOVE: Ministru al mediului şi adversar al plasticului, acest eurosceptic de 51 de ani a jucat rolul de cauţiune pentru partizanii Brexit în guvernul May. Dacă Bruxellesul acceptă să renegocieze, el este gata să ceară o nouă amânare a Brexit pentru a evita o ieşire fără acord pe 31 octombrie. Considerat unul din favoriţi, el a fost obiectul unei polemici pentru că a recunoscut că a consumat cocaină în urmă cu 20 de ani.
JEREMY HUNT: Ministrul afacerilor externe, 52 de ani, a susţinut rămânerea în UE înainte de a-şi schimba părerea, decepţionat de abordarea "arogantă" a Bruxellesului în negocieri. Dacă acest fost om de afaceri, care vorbeşte curent japoneza, a spus că un "no deal este mai bun decât lipsa Brexit", el estimează acum că a căuta să obţină o ieşire fără acord în octombrie ar fi "o sinucidere politică" pentru conservatorii aflaţi la putere şi crede că va putea renegocia cu UE.
MARK HARPER: Deputatul Mark Harper, 49 de ani, se mândreşte că nu a făcut parte din guvernul Theresei May. Acest fost responsabil cu disciplina parlamentară la conservatori estimează că trebuie amânată data Brexit pentru a garanta o ieşire cu acord. Totuşi, dacă această amânare nu ar avea efectul scontat, el ar fi dispus la un "no deal".
RORY STEWART: Ministru al dezvoltării internaţionale, Rory Stewart, 46 de ani, este un luptător care a servit în Irak ca vice-guvernator al coaliţiei după invazia americană în 2003 şi a traversat singur Afganistanul, timp de o lună în 2002.
MATT HANCOCK: Fost economist de la Banca Angliei, ministrul sănătăţii Matt Hancock, 40 de ani, a fost mai întâi însărcinat cu portofoliul digitalului.
SAM GYIMAH: Fost secretar de stat pentru universităţi, Sam Gyimah, 42 de ani, şi-a părăsit funcţiile în noiembrie pentru a susţine organizarea unui al doilea referendum privind Brexit. Contra unui "no deal", el ar vota pentru o rămânere în UE.
