Mai mulţi miniştri, înalţi responsabili ai Agenţiei naţionale de promovare a investiţiilor (ANPI) şi patronul unei uzine, Mahieddine Tahkout, au fost audiaţi duminică de un judecător de instrucţie din cadrul tribunalul de la Alger în dosare privind "acordarea de privilegii" celui din urmă, a anunţat agenţia APS, relatează AFP citat de Agerpres.

Abdelaziz BouteflikaFoto: Captura YouTube

Mahieddine Tahkout este proprietarul uzinei de montaj a maşinilor Hyundai, la Tiaret, la circa 300 de kilometri vest de Alger.

Sectorul de montaj al autovehiculelor, dorit iniţial să fie un domeniu industrial de vârf al ţării, a devenit falimentar în ultimii ani în principal, potrivit observatorilor, din cauza sistemului adoptat care constă în importul de autovehicule în kituri preasamblate sau doar montate în uzină.

Mai mulţi oameni de afaceri bogaţi, dintre care unii suspectaţi că au obţinut contracte publice pe baza legăturilor cu anturajul fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika, au fost plasaţi în arest provizoriu după demisia acestuia, la 2 aprilie, sub presiunea unei mişcări de contestare populară.

Observatorii şi-au exprimat temerea că aceste arestări servesc pentru a oferi "capete" mişcării de protest şi, în acelaşi timp, pentru o "epurare" în rândul puterii în cadrul luptei la vârf dintre clanuri.

Fostul premier Ahmed Ouyahia, destituit în martie în încercarea de a calma revolta din stradă, a fost, de asemenea audiat duminică de către un judecător de instrucţie din cadrul tribunalului de la Alger, potrivit televiziunii naţionale.

De la palatul de justiţie de la Alger nu au putut fi obţinute informaţii legate de convocarea acestuia ori statutul său, martor sau pus sub acuzare, notează AFP.

La 30 aprilie, el a mai fost audiat în dosare pentru "delapidare de fonduri publice şi foloase necuvenite", potrivit televiziunii naţionale algeriene.