În timp ce președintele american se fotografia cu regina Angliei și distribuia puncte bune și proaste potențialilor înlocuitori ai Theresei May ca prim-ministru, principalii doi adversari comerciali ai Statelor Unite se întâlneau la Sankt Petersburg. Președintele chinez, Xi Jinping, și-a încheiat vineri, 7 iunie, o vizită de trei zile în Rusia, relatează France 24 preluată de Rador.

Xi Jinping si Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

Această întâlnire între omul forte de la Beijing și cel de la Kremlin, Vladimir Putin, s-a desfășurat în timp ce Statele Unite au crescut din nou taxele vamale pentru produse chinezești, la începutul lui mai. Cu această ocazie, liderii chinez și rus au repetat, vineri, în ce măsură sunt ei campionii comerțului liber, care s-ar opune “egoismului economic nestapânit” al lui Donald Trump.

Soia și tehnologie rusească

“Pentru Vladimir Putin, marea miză a acestui summit economic de la Sankt Petersburg era să prezinte Rusia ca pe o alternativă comercială credibilă la Statele Unite pentru China”, explică Jean-François Dufour, director al cabinetului de consiliere DCA Chine-Analyse.

Moscova a făcut totul ca să arate în ce măsură relațiile economice cu Beijingul s-au îmbunătățit în ultimii ani. Potrivit Kremlinului, schimburile comerciale dintre cele două țări au crescut cu 25% în 2018, depășind pentru prima dată nivelul de 100 de miliarde de dolari.

Autoritățile ruse au insistat de asemenea pe contractele în valoare de 20 de miliarde de dolari semnate cu ocazia summitului și pe întărirea cooperării cu China în domeniile agricol și tehnologic. Două sectoare strategice pentru Beijing, care au suferit deosebit de mult în urma războiului comercial cu Statele Unite, care fac totul pentru a complica viața gigantului chinez telecom Huawei. Beijingul a trebuit să se hotărască, în mai, să pună taxe vamale pe soia americană, care era unul din principalele produse americane importate de China.

Moscova a promis să vină în ajutorul Beijingului crescându-și producția de soia și creând un fond de investiții comun dedicat noilor tehnologii, care va fi dotat cu un miliard de dolari. Rusia a primit cu brațele deschise Huawei, care va fi însărcinat să dezvolte rețeaua 5G în țară.

”Cel mai bun prieten” sau “soluție de avarie” pentru Beijing?

Xi Jinping a jucat jocul relației economice privilegiate gratificându-și gazda cu titlul de “cel mai bun prieten” al chinezilor aducând cu el o impresionantă delegație de peste 1.000 de oficiali și șefi de întreprinderi. “Este adevărat că el se deplasează rareori cu atâta lume, dar nici nu trebuie să uităm că acest summit era și ocazia de a sărbători cei 70 de ani de relații economice chino-rusești”, subliniază Jean-François Dufour.

Dar “China consideră Rusia ca pe o soluție de avarie și atâta vreme cât Beijingul va putea evita să depindă prea mult economic de Moscova, o va face”, afirmă acest expert francez în economia chineză. După părerea Beijingului, Rusia rămâne, într-adevăr, un pitic economic, de vreme ce “China exportă de zece ori mai mult în Statele Unite decât în Rusia”, amintește Jean-François Dufour. Xi Jinping știe că dacă pune prea multe ouă în coșul rusesc, riscă să contrarieze și mai mult Washingtonul, principalul adversar geopolitic al Moscovei.

Pe de altă parte, Rusia nu poate ajuta China să-și atingă obiectivul de a deveni prima putere high-tech mondială. Dacă contractul obținut de Huawei va fi un balsam pentru liderii chinezi, scopul lor principal “nu este să vândă tehnologia lor altora, ci să dobândească tehnologii noi grație unor parteneriate cu întreprinderi de vârf”, subliniază economistul. Rusia este, din acest punct de vedere, mult mai puțin interesantă decât Statele Unite sau țările europene.

Singurul domeniu în care China se arată interesată de know-howul rusesc este aeronautica. Cele două țări dezvoltă un avion de linie lung-curier împreună, CRAIC C929, care ar trebui să concureze Boeing și Airbus începând din 2023. Dar e departe de a fi suficient pentru a constitui o alternativă la ceea ce pot învăța chinezii în contact cu americanii.

Vladimir Putin: jokerul lui Xi Jinping

În opinia lui Jean-François Dufour, Russia "este o alternativă credibilă la Statele-Unite doar pentru furnizarea de energie”. Beijingul este de altfel strâns asociat la megaproiectul de gaze Yamal LNG în Siberia. China deține 20% din acest sit care urmează să devină la sfârșitul lui 2019, dacă nu vor fi întârzieri, unul din cele mai importante centre de producție de gaz natural lichefiat.

În rest, Xi Jinping consideră că Rusia reprezintă mai ales, pe plan economic, o altă verigă în lanțul de hambare pe care China încearcă să le constituie în Asia (Malaysia) sau în America de Sud (Brazilia).

Totuși, prin ponderea sa geopolitică, Rusia prezintă un avantaj față de ceilalți aliați economici ai Bijingului în aceste vremuri de conflict comercial. Dacă Vladimir Putin nu este “cel mai bun prieten” al lui Xi Jinping, el ar putea deveni cel mai bun atu al său în negocierile cu americanii. Liderul chinez ar putea agita amenințarea unei alinieri mai generale cu Moscova, ceea ce “reprezintă o amenințare mult mai importantă pentru Washington decât întărirea legăturilor economice”, spune Jean-François Dufour. O axă chino-rusă ar putea complica considerabil sarcina lui Donald Trump în alte dosare ca Venezuela, Iran sau Siria.