Mai multe zeci de manifestanţi de extremă-dreapta s-au adunat duminică la Chemnitz (estul Germaniei), la o zi după o presupusă agresiune a unui german de către un refugiat sirian, relatează AFP citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliţia locală a făcut cunoscut că desfăşoară o anchetă în legătură cu aceste acuzații de agresiune.

Potrivit manifestanţilor, sâmbătă un sirian de 18 ani ar fi rănit la mână cu un cuţit un german de 41 de ani în cursul unei altercaţii. Aceasta ar fi avut loc cu ocazia unui festival de stradă musulman în centrul oraşului, în timp ce o contramanifestaţie în jurul unui grătar era organizată de o grupare locală de extremă-dreapta, "Pro Chemnitz".

Chemnitz, situat la 200 de kilometri sud de Berlin, a fost scena, anul trecut, unei serii de violenţe xenofobe, după moartea unui german înjunghiat, crimă de care a fost acuzat un sirian judecat în prezent în oraşul învecinat Dresda. Avocaţii acestui bărbat, Alaa Sheikhi, au afirmat în repetate rânduri că este nevinovat.

Într-o înregistrare video publicată pe internet, extremiştii de dreapta pot fi văzuţi în timp ce prăjesc un porc, unii dintre ei strigând "acesta e oraşul nostru".

Potrivit grupării Pro Chemnitz, care a publicat pe reţele sociale fotografia unui cuţit cu pete de sânge, individul rănit sâmbătă este unul dintre "camarazii" săi.

Ulterior, un grup de extremă-dreapta a lansat un apel la o manifestaţie duminică, la care au participat circa 50 de persoane, potrivit cotidianului local Freie Presse. Alte aproximativ 60 de persoane au fost prezente la o contramanifestaţie, sub supravegherea a 66 de poliţişti, nefiind înregistrate violenţe, potrivit autorităţilor locale.