Sagrada Familia a primit autorizație de construire după 137 de ani

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 8 iunie 2019, 10:01 Actualitate | Internaţional


Sagrada Familia
Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Sagrada Familia, celebra catedrală din Barcelona, Spania, concepută de arhitectul Antoni Gaudi, a primit permisul de construcţie, după ce, timp de 137 de ani, a funcţionat ca şantier ilegal, potrivit The Telegraph, scrie Mediafax.

În octombrie 2018, Sagrada Familia a primit o amendă de 35 de milioane de euro după ce autoritățile spaniole au descoperit că nu deține un permis de construcție, deși lucrările au început în urmă cu peste 130 de ani.

Din punct de vedere tehnic, catedrala Sagrada Familia era o construcție ridicată ilegal, începând cu 1882.

Primăria Barcelonei a aprobat în cele din urmă acordarea permisului companiei care se ocupă în prezent de construirea edificiului, contra sumei de 4,6 milioane de euro. Permisul este valabil până în 2026, dată prevăzută pentru încheierea lucrărilor.

Potrivit permisului, catedrala va avea o înălţime maximă de 172 de metri, iar bugetul a fost stabilit la 374 de milioane de euro.

Catedrala catolică, concepută de celebrul arhitect catalan Antoni Gaudí, este inclusă în lista patrimoniului UNESCO, din 2005, și atrage peste 10 milioane de vizitatori anual.

În 1926, când a murit Gaudí, abia un sfert din catedrală fusese ridicat.

În cei 137 de ani, niciun responsabil pentru acest proiect nu ceruse un permis pentru construcție. Documentele istorice arată că lui Gaudí i s-a spus să se ocupe de formalități, dar acesta nu a făcut-o, iar catedrala nu apărea în registrul de proprietăți al Barcelonei.

Absența unui permis de construcție constituia o problemă și pentru autorități, nu numai birocratică, întrucât acestea nu puteau impune în cazul acestei clădiri standarde de planificare urbană.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















8364 vizualizari

  • -5 (11 voturi)    
    Arhitectura haosului (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 10:20)

    Robert M [utilizator]

    Pentru o astfel de incercare era greu de obtinut avize legale.
    A fost un experiment care a avut priza la turisti.
    Probabil ca stilul sau cu elemente haotice l-a influentat si pe Picasso.
    • +3 (7 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 11:12)

      [anonim] i-a raspuns lui Robert M

    • +7 (7 voturi)    
      Haotic? (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 12:55)

      dealucaragiale [utilizator] i-a raspuns lui Robert M

      In Catedrala exista un mic muzeu unde gasiti explicatii matematice pentru toate elementele pe care le considerati haotice...
  • -9 (11 voturi)    
    Asta nu e bine deloc (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 10:30)

    Intermezzo [utilizator]

    Fiindca ii va incuraja pe alti arhitecti sa inceapa opere faraonice care cer 200-300 de ani pentru finalizare. Care este riscul? Ca peste acei ani interesul public pentru acele constructii sa se estompeze pina la disparitie. Sa devina desuete, plicticoase, excentrice, si impenetrabile spiritului contemporan. Cum ar fi ca acum, in zilele noastre, un scriitor sa scrie un roman in versuri precum Iliada? Cine si-ar pierde vremea sa-l citeasca in afara de Nicolae Manolescu?
    • +8 (8 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 11:19)

      [anonim] i-a raspuns lui Intermezzo

      • -1 (3 voturi)    
        Ma tem ca n-ai priceput ceva (Duminică, 9 iunie 2019, 11:24)

        Intermezzo [utilizator] i-a raspuns lui

        Ce? Ca la o lungire peste masura a finalizarii unei asemenea constructii se volatilizeaza INTERESUL publicului pentru ea. Apar alte generatii, cu alte gusturi, sau cu alte dezgusturi si obiectivul cade intr-o desuetudine totala. Iar situatia lui Gaudi s-ar putea repeta fiindca oamenii sunt, in general, muritori. M-am convins de asta ieri, cind ne-a murit un vecin din bloc.
  • 0 (8 voturi)    
    Mă mir că nu au demolat-o pt. a construi.... (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 13:13)

    Nyk1 [utilizator]

    ..., de exemplu, o moschee. Dacă ar fi fost în Suedia, cu siguranță așa s-ar fi procedat, dat fiind respectul lor pentru legi și sindromul Stockholm de care suferă marea majoritate a populației de acolo. Chiar și în Spania, se cunosc simpatiile catalanilor și chiar a multor spanioli pentru imigranții musulmani.
    • +1 (1 vot)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 15:37)

      [anonim] i-a raspuns lui Nyk1

  • -1 (1 vot)    
    daca construia cineva ilegal o casa (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 23:36)

    gopo2016 [utilizator]

    veneau aia de la primarie si o demolau intr-o zi, pe cind biserica.....las ca merge si asa


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version