Premierul belgian Charles Michel găzduiește vineri o reuniune informală cu cinci omologi din Uniunea Europeană pentru a discuta despre candidaţii la funcţiile de top din Uniunea Europeană, printre care cea de preşedinte al Comisiei Europene, scrie Reuters.

Charles MichelFoto: Agerpres/AP

Liderii celor 28 de actuale state membre ale UE vor participa în 20-21 iunie, la Bruxelles, la un summit consacrat desemnării succesorului lui Jean-Claude Juncker la conducerea executivului comunitar. Numele candidatului va reflecta parţial rezultatele alegerilor din 23-26 mai pentru Parlamentul European.

Barend Leyts, purtător de cuvânt al premierului belgian, a declarat că la ''cina informală'' de vineri Partidul Popular European (PPE) va fi reprezentat de premierii Croaţiei şi Letoniei, Andrej Plenkovic şi Krisjanis Karins, iar socialiştii europeni de premierii Spaniei şi Portugaliei, Pedro Sanchez şi Antonio Costa.

Liberalii europeni vor fi reprezentaţi de gazda reuniunii, Charles Michel, şi de omologul său olandez, Mark Rutte.

PPE, socialiştii şi liberalii europeni s-au plasat pe primele trei poziţii în alegerile europarlamentare din luna mai.

Consiliul European va propune candidaţi, care trebuie să fie aprobaţi şi de Parlamentul European. Acum sunt în desfăşurare negocieri pentru a se ajunge la un compromis.

O întrebare importantă este dacă germanul Manfred Weber - reales miercuri lider al grupului europarlamentar al PPE - va avea voturile necesare pentru a deveni preşedinte al Comisiei. Preşedintele francez Emmanuel Macron i se opune lui Weber, în timp ce socialiştii îşi susţin propriul candidat, pe olandezul Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al executivului comunitar în perioada 2014-2019.

Şefia Comisiei Europene este vizată şi de liberala daneză Margrethe Vestager, comisar european pentru concurenţă în Comisia Juncker.