Uriașul proces întins pe mulți ani, în care fostul infirmier Niels Högel a fost acuzat de zeci de omoruri ale pacienților s-a terminat ieri. Bărbatul de 42 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață pentru încă 85 de cazuri, după cele șase în care fusese condamnat anterior.

Niels KögelFoto: Captură NDR

În sentința sa, judecătorul Sebastian Bührmann a spus că faptele acuzatului sunt „de neînchipuit“ și că „depășesc orice limite“ ale înțelegerii umane.

Procesul a avut loc la tribunalul din Oldenburg, iar completul de judecată a stabilit și grava vinovăție a inculpatului, excluzând în sentință posibilitatea eliberării condiționate, după 15 ani. Infirmierul a ucis victimele în intervalul de timp 2001-2005, la clinicile din Oldenburg și Delmenhorst.

Faptele sale sunt asimilate crimelor în serie, cum nu au mai fost înregistrate în Germania de la al Doilea Război Mondial.

Inițial, au existat plângeri într-o sută de cazuri de decese ale unor pacienți cu vârste cuprinse între 34 și 96 de ani. După o lungă anchetă și prelevare de probe, procuratura a decis începerea urmăririi penale în 97 de cazuri. Potrivit acesteia, inculpatul și-a intoxicat pacienții, respectiv nu le-ar fi administrat medicamentația necesară, pentru a-i aduce în stare de inconștiență. Ulterior, el i-ar fi reanimat și prin această bravură și-ar fi dobândit respectul colegilor și superiorilor.

Pentru aceste fapte „eroice“, în clinica în care lucra i s-a dat porecla „Rambo salvatorul“. Din păcate, nu toate cazurile s-au sfârșit bine, iar unii pacienți au decedat. Mult prea mulți. Și astfel, porecla s-a schimbat în „Högel cu coasa“, după cum au menționat unii martori în proces.

Cine ce a știut și de ce s-a păstrat tăcerea

Dacă vina principală e definitiv la infirmierul ucigaș, problema care s-a pus și a fost anchetată concomitent se referă la vina conducerii clinicii și chiar a colegilor, care au tăcut deși ar fi sesizat că anumite lucruri nu erau în regulă. În urma anchetei s-a stabilit că el a fost relativ devreme suspectat, însă într-un regulament al spitalului se stipula, de mână, referitor la sesizări, că „nu este permisă periclitarea secției și a clinicii“.

Suspiciunile asuspra lui Högel n-ar fi fost „suficiente pentru a se informă procuratura“. Prin urmare, el a fost mutat în secția de anestezie, apoi a primit o evaluare bună, după care s-a mutat cu serviciul la spitalul Delmenhorst. Iar acolo a ucis mai departe, până când, în 2005, a fost prins asupra faptei, la patul unui bolnav.

Procuratura a stabilit că fostul șef al secției de terapie intensivă, Bernd N., este și el vinovat și este judecat pentru „fapte cauzatoare de moarte prin neglijență“. Acesta n-a făcut la proces niciun fel de declarații. Iar adjunctul său, Johann K., a declarat că „nu l-a surprins numărul mare de reanimări“.

Judecătorul Bührmann a exprimat serioase îndoieli cu privire la așa-zisa naivitate a celor doi, precum și a unor martori din proces.

Între timp, au fost deschise zece dosare penale pentru sperjur, respectiv mărturie mincinoasă. Clinica din Oldenburg a reacționat imediat, concediindu-i pe angajații vizați, în luna februarie a acestui an. Deși le-a pus acestora avocați la dispoziție, măsura ar fi fost necesară, deoarece „o posibilă mărturie falsă periclitează eforturile clinicii de clarificare fără lacune a cazului“, s-a menționat într-o declarație consemnată de taz.de. http://www.taz.de/Krankenhaus-Serienmoerder-Niels-Hoegel/!5598237/

Monstrul care s-a crezut Dumnezeu

În procesul de față, Högel a fost acuzat în 100 de cazuri de omucidere. Pentru 15 dintre acestea, instanța l-a considerat nevinovat. Acuzatul însuși și-a recunoscut culpabilitatea în 43 de cazuri. El a fost anterior atestat psihologic ca responsabil pentru faptele sale, deși i s-au identificat „tulburări de personalitate“. Acestea n-ar fi însă cele ale unui bolnav psihic, după cum a menționat psihiatrul Henning Saß, în raportul său din luna aprilie. „Lui Högel îi lipsesc rușinea, empatia, sentimentul de vinovăție și de regret “.

În luarea sa de cuvânt dinaintea pronunțării sentinței de miercuri, 5 iunie, Niels Högel și-a cerut însă iertare de la rudele victimelor sale. „Doresc să îmi cer sincer iertare, fiecăruia, pentru ceea ce am făcut timp de mulți ani“, a spus el, citat de Spiegel.de. În timpul procesului și-ar fi dat seama câtă enormă suferință a provocat prin „faptele sale îngrozitoare“.

Sentința de miercuri face dreptate unui număr foarte mare de rude și aparținători ale victimelor „genocidului“ practicat de un om fără scrupule, care în deciziile lui asupra vieții și morții s-a crezut un fel de Dumnezeu. Din păcate, actuala sentință nu-i schimbă cu mult soarta. Condamnat pe viață în alte șase cazuri de omucidere, Niels Högel stă deja după gratiile închisorii din Oldenburg din 2015.