​Dacă guvernarea Italiei nu a fost niciodată ușoară, nici acest guvern - o coaliție între Mișcarea de 5 Stele (M5S) și Liga - nu a avut niciodată o viață ușoară, adevărul este că de la alegerile europene între partenerii de coaliție atmosfera este, după cum au prezis și analiștii, insuportabilă, scrie Jornal Economico, citat de Rador.

Giuseppe ConteFoto: Presidenza della Repubblica

Într-o asemenea măsură, încât primul-ministru Giuseppe Conte a convocat mass-media pentru a lansa un ultimatum la adresa M5S și a Ligii: dacă ostilitatea dintre cele două partide nu va înceta imediat, el va demisiona. Şi a cerut un răspuns imediat din partea celor doi vicepreședinți ai săi: Luigi Di Maio (M5S) și Matteo Salvini (Liga).

Cuvintele lui au fost, în orice caz, îndreptate clar către Salvini - care este și ministru de interne și care de câteva luni încearcă să guverneze trecând în mod sistematic peste partenerul de coaliție. Și mai rău, Salvini se comportă ca și cum ar fi primul-ministru. La începutul guvernului, anul trecut, Conte a fost descris de către presa italiană drept o personalitate care ar fi la conducerea guvernului pentru a juca rolul de fir conductor al politicilor extremiste ale lui Salvini.

Dar, la un moment dat, Conte a părut că dobândeşte o viață proprie și a scuturat lesa în care îl ţinea ministrul său de interne. La acea vreme, politica italiană a fost zdruncinată: Conte s-a dovedit a fi un european - chiar dacă nu foarte convins, dar cu mult mai mult decât anti-europeanul Salvini - și că are încredere în Comisia Europeană în ceea ce privește dezvoltarea politicilor macroeconomice italiene pe aceeaşi linie cu Europa.

Conte chiar a ajuns să critice politica lui Salvini în ceea ce privește imigranții și refugiații și, într-un fel, acesta a fost punctul de ruptură: liderul Ligii a început să provoace neînţelegeri și ostilități în cadrul guvernului și a devenit rapid clar că, cu cât va fi mai mare victoria partidului său în alegerile europene, cu atât mai mult guvernul va fi unul pe termen scurt.

Salvini a câștigat alegerile, dar, potrivit analiștilor, victoria nu a fost la fel de mare pe cât era de așteptat - şi mai rău: Partidul Democrat, de centru-stânga, a renăscut din cenușă și a reușit să se ridice pe un neaşteptat loc doi. Cu alte cuvinte, graba lui Salvini de a pune capăt coaliției, de a stabili alegeri anticipate și de a conduce țara cu o majoritate absolută (plasându-se în locul lui Conte) nu a mai fost la fel de simplă cum părea până pe 26 mai. Intenția lui Salvini continuă să fie aceea de a răsturna guvernul, dar încercând să-l facă să cadă în picioare și fără a-şi asuma în mod deschis vina pentru încă o criză politică.

În orice caz, acest gen de atac asupra demnității primului-ministru italian este posibil să fi venit prea târziu. Chiar și pentru că, potrivit ziarelor, Conte nici nu terminase conferința de presă când Salvini îi răspundea pe rețelele sociale, unde l-a sfătuit să meargă mai departe cu amenințarea. Se remarcă faptul că, în mod tradițional, groparul unui guvern sfârşeşte întotdeauna prin a plăti la urne pentru inițiativele sale 'războinice'.

Între timp, pe frontul economic, haosul se instalează: ratele dobânzilor la datoriile suverane italiene cresc la toate scadențele - răsunând din nou clopoţelul la Banca Centrală Europeană, la Eurogrup și numai la Comisia Europeană nu, deoarece nu există nimeni acolo de fapt, în această pauză cauzată de alegeri, pentru a le auzi.

Autoritățile de la Bruxelles afirmă că datoria publică a crescut în 2018 la 132,2% din PIB - când a fost de 131,4% în 2017 - și că în 2020 va ajunge la 135,2%.