Germania refuză să discute acordarea unor despăgubiri Greciei pentru ocupaţia nazistă din timpul celui de-al doilea război mondial, informează Agerpres și AFP.

Alexis TsiprasFoto: Agerpres/EPA

"După mai bine de 70 de ani de la sfârşitul războiului şi peste 25 de ani de la tratatul 4+2, problema despăgubirilor este închisă juridic şi politic", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ministerului de externe german.

Tratatul referitor la suveranitatea Germaniei reunificate în 1990 prevede că ţara nu va mai trebui să plătească despăgubiri, potrivit Agerpres.

O comisie parlamentară a declarat în 2016 că refacerea statului după ocupația nazistă din cel de-Al Doilea Război Mondial a costat peste 300 de miliarde de euro. Cu toate acestea, propunerea de miercuri, care este susținută atât de coaliția de guvernământ, cât și de parlamentarii opoziției, nu a menționat nicio cifră.

Votul va încuraja în continuare legăturile cu Germania, care a fost acuzată de mulți greci pentru măsurile dure de austeritate impuse în schimbul împrumuturilor din timpul crizei financiare.

Propunerea, care vine înaintea alegerilor din octombrie, solicită guvernului să facă apel la "toate măsurile legale și diplomatice care se impun pentru a satisface cererile Greciei".

"Este datoria noastră istorică și morală", a declarat premierul Alexis Tsipras la încheierea dezbaterii care a durat aproape 12 ore.