Ofițer arestat pentru felul în care a acționat în timpul unui atac armat dintr-un liceu din Florida
Scot Peterson, în vârstă de 56 de ani, a fost preluat de către autorități și riscă să fie acuzat de neglijență față de minori, neglijență și sperjur, potrivit procurorului Mike Satz. În total, Peterson riscă o sentință de 97 de ani de închisoare.
Peterson se afla la datorie, responsabil de perimetrul liceului Marjory Stoneman Douglas, în momentul în care un atacator a intrat în clădire și a început să tragă, omorând 17 persoane și rănind alte 17. Ofițerul nu a intrat deloc în clădire, conform declarațiilor biroului șerifului și a înregistrărilor video.
Jeff Bell, președintele Asociației ofițerilor din Broward, a declarat că, deși crede că este regretabil felul în care a acționat Peterson, eșecul său de a acționa nu reprezintă o infracțiune: "Ceea ce mă îngrijorează... stabilim un precedent periculos prin pedepsirea forțelor de ordine. Dacă nu oprim o bătaie în școală pe viitor, asta va fi neglijență? Unde ne oprim?"
Avocatul lui Peterson a afirmat că este pregătit să îl apere împotriva unor acuzații care nu au bază empirică și legislativă.
Peterson a fost dat în judecată în mai 2018 de către Andrew Pollack, a cărui fiică a murit în timpul atacului. Fiul său, Hunter, a postat un mesaj pe Twitter, susținând că speră ca Peterson să își petreacă restul vieții în închisoare: "S-a ascuns în Parkland în timp ce sora mea a murit fără apărare și a mințit în legătura cu asta", a scris acesta.
- +4 (4 voturi)Licheaua nu și-a făcut datoria. (Miercuri, 5 iunie 2019, 8:54) prec [utilizator]Ca la ai noștri. Doar că la ei mai sunt și băgați la pușcărie.raspunde trimite
- +2 (2 voturi)Ai nostrii (Miercuri, 5 iunie 2019, 13:24) unins [utilizator]vor doar salarii si pensii mari, nu si responsabilitati. 97 de ani de puscarie! Iata ce inseamna intarirea legii si descurajarea incalcarilor regulamentelor si a legii.raspunde trimite

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul