Un cabinet veterinar din Rusia și-a făcut reclamă oferind ”castrare” gratuită pentru soții infideli, însă gluma a fost prost primită de doi locuitori ai orașului Sankt Peterburg și a sesizat Serviciul Federal Antimonopol al Rusiei al orașului, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Promoții la castrări: un motan 1.000 de ruble, pisică (sterilizare) 2.500 de ruble, gratuit pentru un soț infidel”, arată afișul cabinetului veterinar. Aflat lângă o stație de metrou, afișul a indignat doi cetățeni din al doilea cel mai mare oraș din Rusia ca au făcut o plângere, a explicat purtătorul de cuvânt al Serviciului Federal Antimonopol local, Marina Nerinovskaya.

În Rusia, Serviciul Federal Antimonopol este responsabil de controlul asupra reclamelor.

”Pe 31 mai, am primit două plângeri din partea a doi cetățeni din Sankt Petersburg cu privire la această reclamă pe care o găsesc obscenă”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că unii o văd ca pe o ”discriminare sexistă” și care ”distruge valorile familiale”.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Federal, plângerile vor fi examinate și apoi vor fi publicate rezultatele.