Un grup care a strâns milioane de dolari într-o campanie inițiată cu ajutorul GoFundMe a anunțat că a început construcțiile zidului de la granița cu SUA, pe proprietate privată, scrie CNN.

Grupul "We Build the Wall" ("Noi construim zidul"), fondat de un veteran din cadrul trupelor aeriene, a anunțat luni printr-o serie de mesaje pe rețelele de socializare că a început construcția pe o proprietate privată din New Meixco.

Anunțul apare la câteva luni după ce grupul a pornit o campanie GoFundMe pentru strângerea de fonduri din surse private, pentru că un judecător a blocat acțiunea președintelui Trump de a folosi câteva miliarde din fondurile Departamentului pentru Apărare în construcția zidului.

"Pregătiți-vă, abia am început!", a scris grupul pe Facebook, distribuind imagini ale șantierului. Luni dimineață, o echipă de la CNN a fost și a verificat locul în care au început construcțiile, la granița dintre Texas și Mexic, în apropiere de El Paso.

Kris Kobach, fost secretar al statului Kansas și consilier al grupului We Build the Wall, a declarat că o jumătate de milă de zid este aproape finalizată, costurile fiind cuprinse între 6 și 8 milioane de dolari.

Fostul strateg al Casei Albe, Steve Bannon este cel care prezidează consiliul consultativ al grupului. Acesta a spus celor de la CNN că partea de zid privat face legătura între două secțiuni deja existente de zid, care se întind pe o lungime de 21 de mile.

"Autoritățile vamale ne-au spus că este prioritar ca cele două secțiuni să fie unite. Terenul dificil a făcut guvernul să ignore această porțiune", a afirmat Bannon.

"Și pe asta ne concentrăm - teren privat care nu se află în program și ne vom ocupa întâi de cele mai dificile segmente."

Jeff Allen este proprietarul terenului pe care grupul realizează construcția și este entuziasmat să vadă rezultatele.

"Fac o treabă incredibilă. Am avut conflicte cu imigranții ilegali pe această proprietate timp de 6 ani. Îmi iubesc țara și acesta este un efort de a o proteja."

Campania de strângere de fonduri a început în decembrie și peste 20 de milioane de dolari au fost strânși. În jur de 300.000 de oameni au contribuit.

"Toți dușmanii au spus că este imposibil", a scris Kolfage, fondatorul grupului, pe Twitter. "Unde sunteți acum?"