Dubaiul găzduiește până acum cel mai mare mall din lume și un mall cu o stațiune de schi în interior. De altfel, orașul este faimos pentru măreția centrelor comerciale. Cityland Group, dezvoltatorul care este cunoscut pentru crearea celei mai mari grădini de flori din lume, speră să scrie istorie prin construirea unui mall inspirat din natură, scrie CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cityland Mall este situat în cartierul Dubailand, lângă Global Village pe drumul Sheikh Mohammed Bin Zayed din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Valoarea construcției ajunge la 400 de milioane de dolari. Cartierul Dubailand se dezvoltă rapid și datorită noului centru comercial care este considerat „prima destinație de cumpărături inspirată din natură din lume".

De altfel, Cityland Mall se află în continuă dezvoltare încă din 2018, când 60% din proiect a fost finalizat până în luna februarie.

Complexul este construit în jurul unei grădini botanice de 200.000 de metri pătrați, denumită „Central Park", puțin mai mică decât patru terenuri de fotbal. Parcul va avea în interior chiar și râuri sau insule, copaci rari și grădini de flori.

Tema inspirată de natură se extinde pe tot parcursul complexului, spune Fahimuddin Sharfuddin, directorul executiv de la Cityland Group, cu trotuare interioare cu arbori și pereti verzi vii amplasați pe arterele principale.

Directorul executiv dorește să sublinieze și că angajamentul față de natură presupune și o serie de caracteristici ecologice. Grădinile vor fi irigate prin canalizare pentru a evita risipa de apă, iar apa de ploaie va fi de asemenea recoltată.

„Luminatoarele și fațadele sunt realizate din sticlă foarte eficientă din punct de vedere energetic, ceea ce a redus costurile de funcționare", spune Sharfuddin. „O suprafață mare pe acoperișul clădirii găzduiește panouri solare fotovoltaice".

Mall-ul completat va găzdui mai mult de 300 de întreprinderi, restaurante și centre de distracție. Primul magazin - lanțul internațional de supermarketuri Carrefour - și-a deschis porțile pe 12 mai, iar Cityland speră ca restul locului va fi închiriat până la sfârșitul anului, cu ocuparea completă până în 2020.

Magazinele deja confirmate includ lanțurile de modă Matalan, Riva Fashion și magazinul turcesc Ipekyol.

Planurile de viitor pentru extindere includ construirea hotelurilor în vecinătatea mall-ului, dar și replicarea conceptului în Abu Dhabi și Al Ain, conform site-ului centrului comercial.