Patru alți alpiniști au murit pe Everest, au anunțat vineri organizatorii expedițiilor, în timp ce îngrijorările cu privire la supraaglomerarea crestei cresc. Numărul persoanelor decedate în acest sezon pe cel mai înalt munte a crescut la opt, ptrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Asta, după ce doi alpiniști și-au pierdut deja viața joi, unde trebuie să stai la coadă pentru a ajunge pe acoperișul lumii, cu o așteptare de mai multe ore.

Până joi, 550 de alipiniști au atins vârful muntelui de 8.848 metri înălțime în acest an.

Doi indieni, un autriac și un nepalez au murit în ultimele 48 de ore.

Potrivit The Guardian, ar fi murit și un irlandez în vârstă de 56 de ani, Kevin Hynes.

Kalpana Das în vârstă de 52 de ani, a atins vârful joi după-amiază, dar a murit în timp ce cobora. Compatriotul său, de 27 de ani, a murit de asemenea în timp ce se întorcea spre casă.

”Era prins în ambuteiaj de mai bine de 12 ore și era epuizat. Șerpașii l-au adus la tabăra 4, dar și-a dat acolo ultima suflare”, a spus Keshav Paudel.

Pe partea cealaltă a muntelui, un alpinist austriac în vârstă de 65 de ani a murit joi pe ruta tibetană. Un ghid nepalez de 33 de ani de asemenea a murit la tabăra 3, la o înălțime de 7.158 de metri.