Filipine amenință că va trimite Canadei 69 de containere cu deșeuri
"Republica Filipine este o națiune suverană independentă și nu va fi tratată ca un gunoi de către celelalte națiuni", a spus Salvador Panelo, purtătorul de cuvânt al președintelui.
Canada susține că deșeurile, exportate către Filipine între anii 2013-2014 au fost parte a unei tranzacții comerciale realizată fără aprobarea guvernului. Statul canadian a fost de acord în cele din urmă să preia deșeurile, iar cele două state se aflau în mijlocul aranjamentelor de transfer. Însă Canada a ratat un termen limită stabilit pentru data de 15 mai, ceea ce a dus la retragerea diplomaților filipinezi din Canada, săptămâna trecută.
"Evident, Canada nu tratează această chestiune și propria noastră țară cu seriozitate. Oamenii din Filipine sunt profund ofensați de faptul că statul canadian tratează această țară ca pe o groapă de gunoi", a afirmat Panelo.
Canada a zis miercuri că a angajat deja o companie pentru a aduce deșeurile înapoi. Guvernul canadian a anunțat că transferul va fi încheiat până la sârșitul lunii iunie și că deșeurile vor fi mutate urmând procedurile de siguranță.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Problemele cu masele plastice sunt perfect reale, dar si mie mi s-a parut cel putin ridicola faza cu "UE interzice betisoarele de urechi " !!!